Stirile zilei

Zece rețineri într-un dosar de mită care vizează angajați ai ISCTR și firme de transport

Zece persoane au fost reținute de procurorii DNA, în urma unei serii de percheziții desfășurate după un flagrant ce a vizat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), mai mulți angajați ai instituției și reprezentanți ai unor firme de transport. Ancheta vizează fapte de corupție în legătură cu acordarea preferențială de autorizații și avize, dar și cu neefectuarea controalelor în trafic.

Procurorii susțin că inspectorii primeau mită de la transportatori pentru a ignora neregulile din activitatea acestora. „Inspectorii de trafic sunt acuzaţi că primeau mită de la transportatori pentru «a închide ochii» la controalele în trafic şi pentru a elibera cu prioritate autorizaţii, avize şi alte documente.”

Perchezițiile au avut loc la domiciliile unor angajați ISCTR, la sediul regional Timișoara, dar și la firme de transport. Surse judiciare au declarat pentru Opinia Timișoarei că banii ar fi fost colectați sistematic, ajungând până la conducerea regională a ISCTR. Sumele oferite de transportatori atingeau, în unele cazuri, 2.500 de euro lunar.

În cursul serii de marți, 14 persoane – inclusiv doi șefi ai instituției – au fost duse la sediul DNA Timișoara. După mai multe ore de audieri, zece dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore.

Inspectoratul ISCTR Timișoara are în coordonare județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Conducerea instituției este asigurată de Lucian Sîrbu. Reamintim că în 2023, procurorii DNA au mai instrumentat un caz similar în aceeași instituție, finalizat cu condamnări cu suspendare.

foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Articole Recomandate

Back to top button