Sunday, April 14, 2024
Jurnalism corect


Wizz Air își suspendă toate zborurile către și dinspre Chișinău. Compania invocă motive de securitate

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 27 februarie 2023 Etichete: , , ,

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunțat luni, 27 februarie, că suspendă toate zborurile către și dinspre Chișinău, începând cu data de 14 martie. Potrivit reprezentanților companiei, acest lucru vine în contextul „riscului ridicat, dar nu iminent”, din spațiul aerian al Republicii Moldova. 

„Wizz Air a monitorizat îndeaproape situaţia securităţii din Moldova şi a fost în permanenţă în contact cu diverse autorităţi şi agenţii locale şi internaţionale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranţă şi securitate ale operaţiunilor. Siguranţa pasagerilor şi a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evoluţiilor recente din Moldova şi a riscului ridicat, dar nu iminent, din spaţiul aerian al ţării, Wizz Air a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chişinău începând cu data de 14 martie”, a anunțat compania, conform News.ro.

Potrivit sursei citate, din data de 14 martie, Wizz Air va oferi zboruri suplimentare din Iaşi. Acest lucru presupune o nouă rută de la Iaşi către Berlin, precum şi creşterea frecvenţei zborurilor către Barcelona, ​​Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton şi Treviso din Iaşi.

„Clienţii afectaţi, care au rezervat bilete direct prin wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil a companiei aeriene, vor fi notificaţi prin e-mail şi pot opta pentru rezervarea gratuită a unui alt bilet, pentru rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat sub formă de credit pentru rezervări viitoare sau rambursarea a 100% din preţul biletului. Wizz Air rămâne fidelă pieţei din Moldova şi loială clienţilor săi. Wizz Air va continua să evalueze constant situaţia, pentru a relua operaţiunile şi pentru a redeschide baza, de îndată ce acest lucru va putea fi realizat în siguranţă”, au mai transmis reprezentanții companiei maghiare.

Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis temporar în data de 14 februarie, din motive de securitate, pentru mai bine de trei ore. Detalii aici.

De asemenea, amintim că meciul de rugby Moldova – Ungaria, programat pentru 29 aprilie la Chișinău, a fost anulat de partea maghiară, care a invocat motive de securitate, potrivit TV8.md.

Maia Sandu a denunțat o tentativă de lovitură de stat

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunțat pregătirea unei lovituri de stat în Republica Moldova, într-un briefing de presă susținut luni, 13 februarie, la Chișinău. Potrivit informațiilor Serviciului de Securitate din țara vecină, diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, ar urma să încerce schimbarea puterii de la Chișinău, prin atac asupra unor edificii ale statului, acțiuni violente și luare de ostatici. Detalii aici.

CITEȘTE ȘI: Ministerul rus al Apărării acuză Ucraina că pregătește o „provocare armată” în Transnistria

Sursa foto: Facebook/ Wizz Air

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW