Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Washingtonul înăspreşte condiţiile programului Visa Waiver pentru Ungaria

By news.ro , in Stirile zilei , at 1 august 2023

Statele Unite au impus marţi restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver, afirmând că Budapesta nu a rezolvat vulnerabilităţile de securitate ridicate în mod repetat de Washington, informează Reuters.

Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor din Ungaria în cadrul Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi redusă, cu efect imediat, de la doi ani la un an şi doar vizitele unice vor fi permise în cadrul sistemului, nu şi cele multiple.

Un înalt oficial guvernamental american a declarat că modificările nu se aplică niciunuia dintre ceilalţi 39 de participanţi la Programul Visa Waiver şi că sunt „unice pentru Ungaria”.

„Există o problemă sistemică, şi anume că sute de mii de paşapoarte au fost emise între 2011 şi 2020 fără a exista cerinţe de verificare a identităţii”, a declarat oficialul american.

Ungaria a acordat cetăţenie unui număr de aproximativ un milion de persoane între 2011 şi 2020 – majoritatea etnici maghiari care locuiesc în statele vecine – „fără să existe măsuri de securitate adecvate pentru verificarea identităţii lor”, a precizat ambasada americană.

Acordarea cetăţeniei a fost o mişcare politică a premierului Viktor Orban care i-a adus voturi la alegerile ulterioare.

Relaţiile dintre cele două guverne au fost tensionate recent de faptul că Budapesta a amânat votul din parlament pentru aderarea Suediei la NATO şi de restricţiile drepturilor LGBTQ impuse de guvernul naţionalist al premierului Viktor Orban.

Întrebat dacă măsura este legată de alte probleme care au provocat fricţiuni între cele două guverne, oficialul american a spus: „Statele Unite sunt foarte atente la alegerile Ungariei”, adăugând, totuşi, că măsura nu trebuie interpretată ca un mesaj având legătură cu alte subiecte sensibile din relaţiile bilaterale.

Oficialul a subliniat că vulnerabilităţile de securitate din Ungaria au fost identificate cu mult înainte de invazia Rusiei în Ucraina.

Restricţiile au fost instituite la o zi după ce partidul de guvernământ al lui Orban, Fidesz, a boicotat o sesiune parlamentară convocată de partidele de opoziţie pentru a vota cu privire la candidatura Suediei la NATO. Votul nu a avut loc în cele din urmă.

Suedia şi-a depus anul trecut cererea de aderare la NATO după invazia Rusiei în Ucraina, dar obiecţiile Turciei şi Ungariei au întârziat ratificarea candidaturii.

În 2014, Statele Unite au interzis intrarea în SUA a şase maghiari, ca avertisment pentru guvernul anterior al lui Orban de a promova politici care ameninţau să submineze valorile democratice.

Foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW