Vulcan, primul robot Amazon cu „simț tactil”, ajunge în Europa și SUA

Vulcan este primul robot Amazon dotat cu „simțul tactil”, prezentat oficial pe 7 mai 2025 la evenimentul „Delivering the Future” din Dortmund, Germania. Acesta transformă modul de operare în centrele de distribuție a coletelor, putând manipula până la 75% dintre obiectele din inventar, comparativ cu predecesorul său cu ventuze, care poate gestiona aproximativ 60%.
Într-o lume în care majoritatea roboților industriali nu pot percepe contactul și nu reacționează inteligent la interacțiuni fizice, robotul Amazon Vulcan este echipat cu tehnologie care îi oferă sensibilitate tactilă. Aaron Parness, directorul pe știință aplicată din cadrul companiei, spune clar: „Majoritatea roboților nu știu când ating ceva. Dacă se întâmplă un contact neașteptat, fie se opresc, fie trec pur și simplu prin obiect. Vulcan e diferit.”
Datorită simțului tactil avansat, Vulcan poate detecta forța cu care prinde un obiect și se poate opri înainte să-l deterioreze. E un salt tehnologic major față de roboții mai vechi precum Sparrow sau Robin, care se bazau doar pe ventuze și „vedere” artificială.
Cum funcționează noul robot Amazon?
Robotul Amazon Vulcan este un braț robotic articulat, montat vertical, care folosește un sistem de prindere inteligent la capăt, asemănător unui clește, dotat cu senzori de forță și feedback tactil. Acest clește nu doar că apucă obiectele, ci:
- detectează cât de tare strânge obiectele, ajustând automat presiunea;
- rearanjează produse în spații strâmte din compartimentele de depozitare;
- evită greșelile de selecție, cum ar fi preluarea accidentală a altor produse din preajmă.
La capătul brațului, există și o cameră video care analizează vizual spațiul de lucru și validează dacă obiectul preluat este cel corect.

Un aspect definitoriu al lui Vulcan este că e „antrenat” cu date fizice, nu doar cu simulări virtuale. Robotul Amazon învață cum reacționează diferite materiale și forme la atingere, la fel ca un copil. Această inteligență fizică îl face mai precis și mai eficient în timp. A fost testat pe mii de obiecte reale, de la șosete până la electronice fragile, și reușește să ajusteze presiunea, viteza și poziția în funcție de ceea ce „simte”.
La centrele din Spokane (SUA) și Hamburg (Germania), Vulcan e deja implementat pentru a prelua sarcini precum manipularea și ridicarea produselor până la 2,5 metri înălțime (8 feet) sau poziționarea lor la nivelul solului. Asta înseamnă că angajații nu mai trebuie să urce pe scări sau să se aplece.
În ultimii 12 ani, Amazon a integrat peste 750.000 de roboți în rețeaua sa globală. Compania va introduce Vulcan treptat în centrele din Europa și SUA, în următorii 2 ani.



