Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Vladimir Putin: României şi Ungariei li s-au luat o parte din pământurile lor şi au fost date Ucrainei. Ar fi fost cel puţin de înţeles dacă le-ar fi revendicat/ Reacția lui Marcel Ciolacu

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 9 februarie 2024 Etichete: , , ,

Într-un interviu acordat jurnalistului Tucker Carlson, Vladimir Putin a susținut că Ucraina este un stat artificial creat de Stalin, argumentând că teritorii ce aparțineau anterior României, Ungariei și Poloniei înainte de Al Doilea Război Mondial au fost transferate Ucrainei. Putin a menționat că ar fi fost justificabil pentru aceste țări să-și revendice teritoriile, dar a negat că l-ar fi încurajat vreodată pe premierul ungar naționalist Viktor Orban să întreprindă astfel de acțiuni.

„După cel de-al Doilea Război Mondial, Ucraina a primit, pe lângă teritoriile care aparţinuseră Poloniei înainte de război, o parte din teritoriile care aparţinuseră anterior Ungariei şi României. Astfel, României şi Ungariei li s-au luat o parte din pământurile lor şi au fost date Ucrainei sovietice, iar acestea au rămas în continuare parte a Ucrainei. Deci, în acest sens, avem toate motivele să afirmăm că Ucraina este un stat artificial care a fost modelat după voinţa lui Stalin”, a explicat Vladimir Putin, în timpul unui expozeu de aproape jumătate de oră în care a prezentat fapte istorice începând din secolul al IX-lea şi prin care a încercat să arate de ce Ucraina nu este o naţiune şi, prin urmare, Rusia este îndreptăţită să intervină.

Propaganda rusă a promovat frecvent ideea că Polonia, Ungaria și România ar putea pretinde teritorii din Ucraina, în urma invaziei din februarie 2022, ca o strategie de a diminua sprijinul publicului din aceste țări față de Ucraina.

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei cu vederi naționaliste, care a păstrat legături prietenoase cu Vladimir Putin și a acceptat doar să ofere ajutor umanitar Ucrainei, a exprimat în mod repetat critici la adresa guvernului de la Kiev pentru presupusa lipsă de drepturi acordate minorității maghiare.

Întrebat dacă, în opinia sa, Ungaria are dreptul de a-şi lua înapoi pământurile de la Ucraina şi dacă şi alte naţiuni au dreptul de a se întoarce la graniţele lor din 1654, Vladimir Putin a spus că nu este sigur că ar trebui să facă asta. „Dar având în vedere epoca lui Stalin, aşa-numitul regim al lui Stalin, care, aşa cum mulţi susţin, a avut numeroase încălcări ale drepturilor omului şi încălcări ale drepturilor altor state, se poate spune că ei ar putea cere înapoi acele pământuri ale lor, deşi nu ar avea dreptul să facă acest lucru. Este cel puţin de înţeles”, a adăugat liderul de la Kremlin.

În acest punct al discuţiei, Tucker Carlson l-a întrebat direct dacă i-a spus lui Viktor Orban că poate avea o parte din Ucraina. Putin a negat vehement: „Niciodată. Nu i-am spus niciodată. Nici măcar o singură dată. Nici măcar nu am avut vreo conversaţie pe această temă”.

Dar după aceea, el a început să acrediteze ideea că maghiarii ar fi îndreptăţiţi să o facă. „De fapt, ştiu cu siguranţă că maghiarii care trăiesc acolo au vrut să se întoarcă pe pământul lor istoric”, a spus el şi, ca să ilustreze ideea, a povestit o întâmplare din experienţa personală. „Aş dori să vă împărtăşesc o poveste foarte interesantă. Fac o paranteză, este una personală. Undeva, la începutul anilor ’80, am făcut o călătorie cu maşina de la Leningrad, pe atunci Leningrad, prin Uniunea Sovietică, trecând prin Kiev. Am făcut o oprire în Kiev şi apoi am mers în vestul Ucrainei. Am mers în oraşul Beregovoi şi toate numele oraşelor şi satelor de acolo erau în rusă şi într-o limbă pe care nu o înţelegeam – în maghiară, în rusă şi în maghiară. Nu în ucraineană, în rusă şi în maghiară. Treceam cu maşina printr-un fel de sat şi erau bărbaţi care stăteau lângă casele lor şi purtau costume negre din trei piese şi pălării negre. Am întrebat dacă sunt vreun fel de animatori? Mi s-a spus că nu, nu erau animatori, erau maghiari. Am întrebat: „Ce caută ei aici? Ce vreţi să spuneţi?” „Acesta este pământul lor. Ei locuiesc aici”. Asta se întâmpla în perioada sovietică, în anii 1980. Au păstrat limba maghiară, numele maghiare şi toate costumele lor naţionale. Ei sunt maghiari şi se simt maghiari”, a spus Putin.

Reacția lui Marcel Ciolacu

Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu a răspuns declarațiilor președintelui Rusiei, subliniind manipularea exercitată de Putin și reafirmând suveranitatea și independența Ucrainei, identificându-l pe Putin ca agresor în conflict.

„Nici eu, nici dvs. nu o să influenţăm vreodată istoria. Înţeleg manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. România, când a aderat la Uniunea Europeană, a încheiat acorduri, fiindcă a fost obligată ca toate ţările membre ale Uniunii Europene să încheie acorduri privind suveranitatea teritorială şi graniţele fiecărui stat. De aceea, câteodată mai mă supără când aud, mai ales când vin alegerile, acea poveste cu ungurii sau maghiarii care vin şi ne fură Ardealul”, a declarat Marcel Ciolacu vineri, la Constanţa, potrivit News.ro.

El a precizat că agresorul în acest război este Vladimir Putin.

„În ceea ce priveşte cum s-a format Ucraina, eu vă spun un singur lucru: Ucraina este un stat suveran şi independent, iar poporul ucrainean este suveran să-şi decidă destinul, cum şi noi ni-l decidem pe al nostru. Agresorul în acel război este Vladimir Putin. Restul, cum vrem să prezentăm istoria şi cum s-o reaşezăm cum ne convine, m-aţi pierdut de client”, a mai comentat Ciolacu.

 

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW