Stirile zilei

Vladimir Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate după atacul Ucrainei în regiunea rusă Kursk

Președintele rus Vladimir Putin a convocat de urgență miercuri Consiliul de Securitate al Rusiei, conform unei surse citate de canalul rusesc de Telegram Brief, după ce trupele ucrainene au intrat pe teritoriul regiunii ruse Kursk. Conform bloggerilor militari ruși, forțele ucrainene și-au consolidat pozițiile și au ocupat câteva localități, în timp ce autoritățile de la Kiev nu au făcut nicio declarație referitoare la această incursiune, informează The Moscow Times.

Înainte de ședința Consiliului de Securitate, Putin urmează să se întâlnească cu membrii guvernului, a declarat sursa pentru Brief. Consiliul de Securitate include liderii instituțiilor de forță, președinții ambelor camere ale parlamentului rus (Duma de Stat și Consiliul Federației), ministrul de externe Serghei Lavrov, fostul președinte Dmitri Medvedev, în prezent secretar adjunct al consiliului, și secretarul său Serghei Șoigu, fost ministru al apărării, conform Agerpres. Ministerul rus al Apărării a confirmat miercuri că luptele pentru respingerea trupelor ucrainene în regiunea de frontieră Kursk continuă pentru a doua zi consecutiv, notează EFE și Reuters.

„Pe parcursul nopţii trecute, detaşamente ale forţelor Federaţiei Ruse, împreună cu unităţi de poliţişti de frontieră (din subordinea Serviciului Federal de Securitate /FSB/), au continuat să respingă trupele armatei ucrainene în zone din regiunea Kursk limitrofe frontierei ruso-ucrainene”, se arată într-un comunicat al ministerului. „Operaţiunea de eliminare a unităţilor armatei ucrainene continuă”, se afirmă în text.

Guvernatorul regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a declarat că a discutat cu președintele Vladimir Putin despre incursiunea la frontieră, iar Putin a promis sprijin pentru stabilizarea situației. Smirnov a menționat că situația este sub control și că mii de persoane au fost evacuate din localitățile de frontieră. Rusia a trimis întăriri după ce aproximativ 300 de militari ucraineni, sprijiniți de tancuri și vehicule blindate, au pătruns în regiune. Armata ucraineană nu a comentat incursiunea, ceea ce a dus la speculații despre scopul și utilitatea acesteia. Unii analiști militari au criticat operațiunea, în timp ce alții au sugerat că ar putea fi o tactică pentru a disloca trupele rusești din alte sectoare sau parte a unei operațiuni mai ample.

foto: X

Articole Recomandate

Back to top button