Vlad Voiculescu, despre cazul managerului spitalului din Găești: Un fake news bazat pe declarațiile lui bombastice
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat miercuri că la spitalul din Găești s-a respectat protocolul de vaccinare, fiind imunizat doar personalul medical. Managerul acestei unități sanitare, Laurențiu Belușică, anunțase luni că administrează vaccinul împotriva COVID-19 oricărei persoane care prezintă voluntar la centru.
„Cei de la DSP au încercat să afle care este situația. Ce am înțeles eu de la DSP este că au vaccinat doar medici și personal medical, ceea ce este absolut conform cu legea. Eu cred așa: omul nu a greșit cu nimic, pentru că a vaccinat doar medici și personal medical. A respectat toate regulile și a fost dinamic, ceea ce este ok. Dacă ar fi vaccinat familii sau alte persoane care sunt în categoria III, atunci, practic, ar fi luat dreptul cuiva din categoria I, dintre medici și personalul medical, care sunt cei mai expuși. (…) Este un fake news bazat pe declarațiile lui bombastice. Declarațiile lui nu au nicio legătură cu faptele lui, care sunt conforme. Declarațiile domnului doctor dau de înțeles altceva decât ceea ce s-a întâmplat în realitate, iar ceea ce s-a întâmplat în realitate este conform cu strategia de vaccinare”, a declarat Vlad Voiculescu, pentru HotNews.ro.
Laurențiu Belușică a anunțat pe pagina personală de Facebook că vaccinează pe oricine se oferă voluntar, fără mai ține cont de categoria în care este încadrată persoana. Ulterior a revenit asupra mesajului.
„A fost deschis azi si centrul de vaccinare din spitalul Gaești. Administram vaccinul anticovid oricarei persoane care se prezinta voluntar la centru”, a scris Laurențiu Belușică, managerului spitalului din Găești, pe Facebook.
Comentarii
telegram z kraken
… [Trackback]
[…] Here you can find 32415 additional Info to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-despre-cazul-managerului-spitalului-din-gaesti-un-fake-news-bazat-pe-declaratiile-lui-bombastice/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-despre-cazul-managerului-spitalului-din-gaesti-un-fake-news-bazat-pe-declaratiile-lui-bombastice/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/vlad-voiculescu-despre-cazul-managerului-spitalului-din-gaesti-un-fake-news-bazat-pe-declaratiile-lui-bombastice/ […]