Vlad Gheorghe a depus plângere penală împotriva CCR pentru abuz în serviciu
Vlad Gheorghe, liderul partidului DREPT și fost europarlamentar, a anunțat că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor CCR, acuzându-i de abuz în serviciu pentru decizia de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Vlad Gheorghe acuză CCR de abuz în serviciu, susținând că decizia de renumărare a voturilor nu are temei legal și depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și lege.
Acesta afirmă că judecătorii constituționali aveau obligația să valideze sau să invalideze primul tur al alegerilor prezidențiale în maximum trei zile, dar au amânat decizia în scopuri politice.
„Am depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva celor de la CCR! Politrucii de la CCR nu au niciun temei legal pentru decizia lor de renumărare, nu au nicio atribuţie care să le permită să facă asta. Constituţia nu zice nimic de renumărare şi nici legea CCR nu prevede acest DREPT. Pur şi simplu şi-au inventat o renumărare pe care, culmea, nici măcar contestatorul nu a cerut-o”, a transmis Vlad Gheorghe pe pagina sa de Facebook.
Curtea Constituțională a României a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor date la scrutinul de duminică, ca urmare a unei sesizări depuse de Cristian Terheș, candidat la președinție din partea Partidului Național Conservator Român.
Foto: Facebook/Vlad Gheorghe
Comentarii