Viorica Dăncilă: „timpul ne presează”. Tensiuni, strategii, alianțe și mobilizare în PSD înainte de Congresul partidului din 29 iunie
Tensiuni, strategii, alianțe si mobilizare în PSD înainte de Congresul partidului din 29 iunie.
Imediat după pierderea alegerilor din 26 mai, in PSD a început lupta pentru putere. Primul pas făcut de Viorica Dăncilă după plecarea lui Liviu Dragnea la pușcărie: a scăpat de liderii influenți care i-au fost alături fostului șef al PSD – Darius Vâlcov, Codrin Ștefănescu, Nicolae Bădălău. I-a concediat și pe consultanții israelieni care l-au ajutat pe Dragnea sa câștige alegerile din 2016. Acum, premierul își doreste șefia partidului dar și o echipa de conducere care să îi fie fidelă.
Viorica Dăncilă caută susținere în partid pentru funcția de președinte, face concesii baronilor din partid încercând să impună în Guvern Ordonanța pe Codul Administrativ care aduce numeroase avantaje financiare primarilor. În plus, proiectul de Cod Administrativ apărut in spațiul public prevede că primarii și șefii de Consilii județene scapă de răspundere penală în cazul folosirii ilegale a banilor publici.
După ce la sfârșitul săptamânii trecute Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu mai mulți lideri PSD la Neptun, vineri, 28 iunie, cu o zi înainte de Congresul partidului, premierul a convocat un nou CEX la sediul din Băneasa. La acest CEX se va decide modificarea statutului partidului și se vor valida listele candidaților pentru președinte, președinți executivi și secretari generali.
Viorica Dăncilă: „timpul ne presează, pe 11 august începem să strângem semnături pentru candidatul la prezidențiale”
“ Trebuie să venim cu modificări sau lucruri pe care le-am înțeles din aceste alegeri și pe care trebuie să le transpunem în programul nostru de guvernare. În altă ordine de idei, cred că trebuie să dăm legitimitate conducerii să-și asume rezultatul alegerilor prezidențiale, iar acest Congres trebuie să fie unul premergător desemnării candidatului la alegerile prezidențiale. De ce atât de repede? Pentru că timpul ne presează, după cum știți, de pe 11 august, începem strângerea de semnături pentru candidatul la prezidențiale “, a declarat Viorica Dăncilă.
Chiar dacă o decizie referitoare la prezidențiabilul PSD va fi luată la un Congres ulterior, deja, in partid, este inflație de candidați. Și-au anunțat intenția de a intra in cursa prezidențială: Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Mihai Fifor și Eugen Teodorovici. Surse politice susțin ca ministrul de finanțe ar fi preferatul Vioricăi Dăncilă.
Deși înainte de europarlamentare era tot mai des vehiculată ideea unui candidat comun PSD – ALDE la prezidențiale, dupa 26 mai, această variantă nu mai are așa de multă susținere in rândurile PSD.
Zilele acestea insă, până la Congres, în PSD, se fac alianțe pentru preluarea deplină a puterii în partid. Sunt mai multe grupări formate în jurul Gabrielei Firea, a lui Marian Oprișan, fosta grupare care l-a susținut pe Liviu Dragnea, dar si gruparea din jurul Vioricăi Dăncilă.
Codrin Ștefănescu: „PSD nu a fost niciodată într-o situație atât de gravă ca acum”
Codrin Ștefănescu a declarat, pentru RFI, că este surprins de „lipsa de caracter a unor colegi” din partid și crede că „PSD a fost niciodată într-o situație atât de gravă ca acum”.
„Nu putem vorbi despre oameni care au fost apropiați de Liviu Dragnea și oameni care au fost mai puțin apropiați, că și primul-ministru a fost apropiat de Liviu Dragnea, doar a fost propunerea lui de prim-ministru. Sunt oameni în Guvern care au fost apropiați de Liviu Dragnea, sunt oameni în partid, dintre președinții de organizații județene. Pe mine m-a șocat faptul că unii dintre colegii mei au uitat de Liviu Dragnea fix în ziua în care a primit condamnarea, s-au delimitat de un om care a avut un rol important în viața lor și inclusiv în viața lor politică instantaneu și asta m-a șocat, nu mi-a venit să cred lucrul ăsta. Eu nu m-am delimitat (…). M-a surprins lipsa de caracter a unor colegi de-ai mei apropiați, în ceea ce privește poziționarea lor față de situația în care se află Liviu Dragnea”, a spus Codrin Ștefănescu.
Până acum, și-au anunțat intenția de candida pentru funcția de secretar general al partidului: Robert Cazanciuc, Felix Stroe (lider PSD Constanța și fost ministru al transporturilor) dar și fostul secretar general demis recent de Viorica Dăncilă – Codrin Ștefănescu.
Funcția de presedinte executiv este vizată de Daniel Suciu, Ecaterina Andronescu și, posibil, Titus Corlățean.
Viorica Dăncilă nu este singura care și-a explimat public dorința de a prelua șefia PSD. Astăzi, și Liviu Pleșoianu a declarat că vrea conducerea partidului.
FOTO: Inquam Photos – Octav Ganea