Viorica Dăncilă: Situaţia în care a fost adusă România în acest moment de preşedinte este o situaţie care arată foarte multă iresponsbilitate
Premierul demis, Viorica Dăncilă, a declarat miercuri, prin intermediul unei conferințe de presă la Suceava, că așa cum partidele din opoziție și-au asigurat cele 238 de voturi ca să dărâme guvernul, așa pot asigura și cele 238 ca să treacă guvernul Orban, aceasta anunțând că Partidul Social Democrat nu se va prezenta la vot.
”Nu ştiu dacă va fi cvorum (…) Noi nu ne prezentăm la vot (…) Aşa cum (partidele din opoziţie n.red.) au asigurat cvorumul şi au asigurat numărul de voturi, cele 238 de voturi ca să dărâme guvernul, pot să asigure cei 238 ca să treacă guvernul. Nu depinde de PSD (…) Vor începe audierile în comisii şi pe data de 4 va fi votul în Parlament (…) Să vedem ce va urma. Poate reuşesc să facă acest cvorum”, a spus Dăncilă.
Dăncilă: Îmi doresc stabilitate pentru România
Întrebată cum ar putea influența votul din Parlament privind învestirea noului Guvern rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, Dăncilă a răspuns:
”Nu gândesc în funcţie de primul tur sau al doilea tur, nu gândesc în funcţie de candidatura mea sau a altora. Eu gândesc în funcţie de ceea ce este bine pentru România. Suntem într-o situaţie de instabilitate (…) Îmi doresc stabilitate în România pentru că sunt investitori care au nevoie de stabilitate şi predictibilitate (…) Nu leg acest lucru de alegeri”, a mai spus preşedintele PSD.
Social-democrata a mai precizat că este singurul candidat care contează în lupta electorală pentru Klaus Iohannis.
„Sunt convinsă că contracandidatul meu este Klaus Iohannis (în turul al doilea – n.r.) şi sunt singurul contracandidat care contează în această luptă. Nu vreau să credeţi că acest lucru este o aroganţă, dar toţi ceilalţi au răspuns ordinului dat de Klaus Iohannis pentru demiterea acestui guvern. Deci într-un fel s-au subordonat domnului preşedinte Klaus Iohannis. Şi atunci de ce să credem că intră într-o luptă cu domnul preşedinte dacă au ascultat ordinul, de ceea ce a ordonat domnul preşedinte legat de demiterea acestui guvern?”, a afirmat Dăncilă.
Dăncilă: Situaţia în care a fost adusă România în acest moment de preşedinte este o situaţie care arată foarte multă iresponsbilitate
Viorica Dăncilă a explicat că nu este o problemă fiindcă a trecut moțiunea de cenzură, pentru că au mai fost moțiuni care au trecut, problema este că partidele de opoziție nu au venit cu nicio soluție în schimb.
„Trebuia ca toţi ceilalţi să discute: ‘Noi vrem alegeri în două tururi sau anticipate’. Toate aceste lucruri trebuiau discutate şi vedeau dacă au aceasta alternativă, dacă dădeau dovadă de responsabilitate. Dar vedem acum că nu se înţeleg în niciun fel. Şi atunci toată lumea se întreabă ce urmează. Noi avem un guvern interimar, dar nu putem adopta proiecte de lege, avem anumite lucruri pe care nu le putem face. (…) Vine iarna, trebuie să ne ocupăm de deszăpezire, de căldură. Vin alegerile, nu avem ministru de Interne, avem nevoie de alegeri corecte şi transparente. Măcar pentru două zile să fi avut un ministru la Educaţie, să semneze ordinul pentru examenul pentru medicii rezidenţi. Preşedintele nu a aplicat decizia Curţii Constituţionale. Măcar pentru Ministerul Energiei să fi avut ministru, pentru că sunt probleme cu certificatele verzi la Complexul Energetic Oltenia, probleme la Complexul Energetic Govora. (…) Situaţia în care a fost adusă România în acest moment de preşedintele Klaus Iohannis este o situaţie care arată foarte multă iresponsbilitate”, a adăugat premierul demis Viorica Dăncilă.
Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/viorica-dancila-situatia-in-care-a-fost-adusa-romania/ […]