Friday, May 7, 2021
Jurnalism corect


Viorica Dăncilă: PSD astăzi a recâștigat încrederea cetățenilor/Vom face numărătoare paralelă

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 24 noiembrie 2019 Etichete: , , , ,

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă a declarat, la aflarea rezultatelor exit-poll, că duminică PSD a recâștigat încrederea cetățenilor români. Social-democrata a mai adăugat că abia după terminarea numărătorii paralele se va cunoaște  „cu adevărat rezultatul voturilor”.

„PSD, astăzi a recâștigat încrederea cetățenilor români care ne-au votat în 2016. Am recuperat voturilor pe care le-am pierdut la alegerile europarlamentare, iar astăzi avem peste trei milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem numărul de voturi pe care le-am avut la parlamentarele din 2016 și care ne-au permis să intrăm la guvernare. Am toată convingerea că numărul de voturi de astăzi ne ajută, ne obligă și în acest sens vom face tot ce este posibil să câștigăm alegerile locale și alegerile parlamentare. Avem în acest moment un rezultat exit-poll, vom sta până vom prelua toate procesele verbale din teritoriu, vom face numărătoare paralelă pentru că atunci vom știi cu adevărat rezultatul voturilor de astăzi”, a declarat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a spus la finalul declarațiilor că nu își va depune mandatul de președinte al PSD.

Potrivit rezultatelor exit-poll, Klaus Iohannis a obținut 66,5% din voturi, iar Viorica Dăncilă 33,5%.

După înfrângerea suferită, Dăncilă a postat și un mesaj pe Facebook în care a spus că PSD „va continua lupta”.

„Mulțumesc tuturor românilor care au mers astăzi la vot și mulțumesc din inimă celor care mi-au acordat încrederea lor!

Pentru milioanele de români care cred în mine și în Partidul Social Democrat, dar și pentru viitorul țării noastre, care nu poate fi sacrificat în numele austerității și al monopolului de putere, continuăm lupta!”, a scris Dăncilă, pe Facebook.

 

 

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW