Thursday, October 28, 2021
Jurnalism corect


Viorica Dăncilă, întâlnire cu studenții/ Teodorovici vrea ca statul să dea gratuități doar studenților care nu au restanțe

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 25 iulie 2019

Studenții se întâlnesc astăzi la Guvern cu premierul Viorica Dăncilă. Ei vor încerca astfel să o convingă să le păstreze facilitățile de care dispun în momentul de față. Studenții se tem că, așa cum a precizat ministrul finanțelor, vor rămâne fără gratuitățile pentru călătoriile pe calea ferată. De asemenea, Eugen Teodorovici a mai afirmat că studenții vor beneficia de facilități doar dacă vor obține rezultate bune la învățătură. 

Eugen Teodorovici: De ce să nu fie încurajată situația la învățătură?

În plin scandal legat de gratuitatea biletelor pe calea ferată, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, spune că vrea să condiționeze acest beneficiu acordat tinerilor de performanța școlară.

„De ce să nu fie încurajată situaţia la învăţătură? Să fie una foarte bună, fără restanţe, fără repetenţi. Vine statul şi suportă şi încurajează învăţatul cu note bune şi note mari”, a menționat Teodorovici.

De asemenea, în urmă cu o săptămână, Eugen Teodorovici, a mai declarat că, după finalizarea studiilor, tinerii ar trebui să fie obligați să rămână o perioadă să lucreze în țară.

„Săptămâna aceasta o să fie o discuţie. Eu am propus să fie o discuţie transparentă, ca oamenii să vadă exact ce se discută. (…) De ce nu întrebăm şi discutăm cu studenţii: continuăm să sprijinim această zonă, dar, după terminarea facultăţii, nu cumva ar fi corect, din toate punctele de vedere, ca studenţii un număr de ani de zile să lucreze în România după terminarea facultăţii?”, a spus ministrul finanțelor, la Antena 3.

Reacția studenților: Libertatea de mișcare și libera circulație sunt principii fundamentale ale Uniunii Europene

„Studenţii nu circulă foarte mult. CFR Călători ne-a spus că în anul calendaristic 2018 numărul total de bilete vândute pentru studenţi este 20% din numărul total. O cincime din călătorii pe CFR Călători sunt studenţi. Nu cred că o cincime blochează trenurile ţării. Aceeaşi societate ne spunea faptul că în momentul de faţă circulă cu un deficit de vagoane de 50%, adică materialul rualnt pe care-l pune la dispoziţie CFR călătorilor este în momentul de faţă cu 50% mai mic decât ar trebui să fie”, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei naţionale a studenţilor, Petrişor Ţucă, înainte de întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă care are loc la Guvern.

Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește astăzi cu reprezentanții studenților 

„Guvernul României vrea să creeze condiţiile pentru ca studenţii să rămână în ţară. Nu avem cum să-i obligăm şi nici nu ar fi corect pentru studenţi să-i obligăm. Prin creşterile salariale, prin creearea de locuri de muncă bine plătite, tinerii sunt cinvinsă că vor dori să rămână acasă. Un exemplu este în domeniul medical, unde am crescut foarte mult salariile şi foarte mulţi medici nu au mai plecat în alte state membre, nu au mai plecat în alte părţi, au rămas în România, ba mai mult, au fost medici care s-au întors să lucreze în România”, a declarat Dăncilă.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW