Friday, April 3, 2020
Jurnalism corect


Viorica Dăncilă, în turneu electoral la Ploiești: Autostrada București – Brașov se va face cu bani de la Guvern/PSD a trecut prin cea mai grea perioadă de la înființare

By Redactia , in Politic Stirile zilei , at 21 iulie 2019 Etichete: , ,

Viorica Dăncilă și-a continuat turneul prin țară în încercarea de a obține sprijinul filialelor pentru candidatura la prezidențiale.

La Ploiești, președintele PSD a vorbit despre autostrada București – Brașov, mai ales că mare parte a acesteia ar trebui să treacă prin județul Prahova. Deși anul trecut premierul Dăncilă anunța că a găsit un consorțiu privat turco – chinez, azi s-a răzgândit. Autostrada se va face cu bani de la Guvern. Proiectarea și execuția sunt estimate la peste 1,36 miliarde de euro.

”După cum știți, autostrada Comarnic Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitare din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă. Birocrația este destul de mare, procedurile sunt complicate, la noi s-a format această instituție a contestațiilor. Pentru a trece de toate acest obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională astfel încât să începem construcția cât mai repede din fonduri guvernamentale”, a anunțat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă : A fost o perioadă critică pentru PSD

Premierul a menționat că după arestarea lui Liviu Dragnea, partidul a trecut printr-o perioadă dificilă.

Citeste si:  Cum se promovează politicienii pe paginile de socializare. Iohannis are 66 de ori mai mulți "prieteni" decât Viorica Dăncilă

„A fost o perioadă critică pentru PSD. Nu pot să spun că, după arestarea lui Liviu Dragnea PSD-ul a avut o perioada bună. Un scor foarte prost pentru noi la europarlamentare, arestarea președintelui partidului, cred că PSD a trecut prin cea mai dificilă perioadă a existenței sale. Nu a fost ușor să ținem PSD-ul unit, să luăm decizii astfel încât anumite orgolii existente în orice partid să le putem tempera. Pentru noi important este că acum, cu mici excepții, partidul s-a repliat. Am început să mergem în teritoriu, am făcut numai în acest sfârșit de săptămână 5 județe. Am început să luam contactul cu oamenii, am început să vedem unde s-a greșit pentru a putea repara greșelile făcute”, a completat Dăncilă.

Premierul spune că PSD a pierdut din 2016 și până acum 1,5 milioane de votanți

„S-a greșit în primul rând din punct de vedere al comunicării, am mers pe o anumită direcție și am neglijat alte aspecte care trebuiau aduse în prim planul opiniei publice. Ne-am axat pe un singur subiect care a fost introdus în opinia publică de alte partide și noi nu trebuia să îl menținem ăn prim plan – legat de justiție. Iar noi în loc să vorbim despre realizările guvernului, despre ceea ce am făcut și despre ceea ce vrem să facem, am discutat foarte mult despre acest subiect. De aceea, la un moment dat, o mare parte a susținătorilor noștri s-au desprins, pentru că nu se regăseau în subiectele pe care noi le aduceam în opinia publică. Acest lucru este și explicația faptului ca 1,5 milioane d ecetățeni care au votat cu PSD nu s-au mai prezentat la vot, nu au votat nici cu alte partide, dar nici cu noi”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Citeste si:  Klaus Iohannis: Ca să fiu bine înțeles. O Românie fără PSD în conducerea statului/ Avertisment pentru liberali

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW