Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Viorica Dăncilă: Există posibilitatea să cadă Guvernul. Eu sper să nu/ Un gest de onoare din partea lui Iohannis ar fi să demisioneze

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 18 septembrie 2019 Etichete: , ,

Viorica Dăncilă a declarat, într-o apariție televizată, că există posibilitatea ca Guvernul să cadă, dar în același timp spune că nu crede că moțiunea de cenzură va trece. 

„Există posibilitatea să cadă Guvernul. Eu sper să nu. Sunt destui oameni care țin la stabilitatea acestei țări. Pe de-o parte PNL vrea la guvernare dar nu are un proiect de guvernare, iar pe de altă parte USR spune că nu vrea să guverneze dar că vrea alegeri anticipate.(…)Eu cred că moțiunea nu va trece.(…)Să presupunem că moțiunea va trece. Care e programul cu care vine opoziția?(…)Oamenii știu că dacă câștigă PNL sau USR se vor tăia banii”, a declarat Dăncilă, la Antena3.

În ceea ce privește decizia CCR privind conflictul dintre premier și președinte, Dăncilă a spus că va merge în Parlament pentru remaniere și fără să-i indice asta Iohannis,

„Nu am spus niciodată că nu voi merge în Parlament. Dar nu o să mergem atunci când ne spune președintele.

Nu am văzut în această decizia niciun paragraf care să facă referire la obligația prim-ministrului de a merge cu Cabinetul la votul în Parlament. Eu nu știu de unde a venit președintele cu această informație, nu știu de ce a considerat dânsul că trebuie să adauge la ceea ce a spus Curtea.

CCR a precizat foarte clar că Guvernul României are dreptate și că de îndată trebuie numiți cei trei interimari și că trebuie motivate pentru respingerea celorlalte propuneri. Nu cred că președintele trebuie să-mi spună când să merg în Parlament. Această decizie poate să fie luată și de cei din Guvern”, a mai spus premierul.

Premierul a mai menționat că un gest de onoare al președintelui României ar fi să-și dea demisia din funcție.

„Un gest de onoare ar fi ca preşedintele să îşi dea demisia. Nu mă aştept să îşi dea demisia, dar aşa ar trebui să procedeze”, a spus Dăncilă.

 

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *