Viktor Orban, citat la CNCD în scandalul declarațiilor rasiste de la Băile Tușnad
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a fost citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în scandalul declarațiilor rasiste de la Băile Tușnad, a declarat, pentru Main News, Csaba Asztalos, președintele CNCD.
„S-a făcut procedura de citare atât către petent cât și către partea reclamată”, a declarat șeful CNCD.
Citarea are loc în contextul sesizării depuse de deputatul liberal și președinte al PNL Iași, Alexandru Muraru, la jumătatea lunii august.
Termenul stabilit este 1 septembrie, potrivit unui document consultat de Libertatea, care mai arată că prim-ministrul maghiar este citat prin intermediul Ambasadei Ungariei la București.
„Conform procedurii, sunt mai multe posibilități. Viktor Orban poate să se prezinte sau să nu vină, de asemenea poate să trimită sau nu un avocat care să îl reprezinte sau poate trimite un punct de vedere în scris”, conform publicației menționate anterior.
Chiar și în cazul în care Ambasada Ungariei la București va decide să nu trimită un reprezentant, titularul de dosar de la CNCD va face o analiză, va da o propunere de soluționare, ce va fi dezbătută, și se va da o soluție, a explicat Csaba Astztalos la începutul lunii.
Context
Deputatul liberal și șef al PNL Iași, Alexandru Muraru, a anunțat pe 12 august că a depus sesizarea referitoare la discursul lui Viktor Orban de pe 23 iulie de la Băile Tușnad la Consiliul pentru Combaterea Discriminării.
„Exprimă o formă de discriminare pe bază de rasă, naţionalitate, etnie și care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”, a precizat liberalul.
Muraru a mai comentat o declarație făcută la finalul lunii iulie de Csaba Asztalos, prin care acesta susținea că CNCD nu are ce să facă, invocând imunitatea diplomatică a premierului de la Budapesta.
„Imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”, a precizat șeful liberalilor ieșeni.
Declarația reclamată de Alexandru Muraru la CNCD:
„De exemplu, în Bazinul Carpatic, nu suntem de rasă mixtă, ci pur și simplu suntem un amestec de popoare care trăiesc în propriile noastre patrii europene. Iar atunci când stelele sunt potrivite și vremurile sunt bune, aceste popoare se contopesc într-un fel de sos ungaro-panonimic, creând o nouă cultură europeană proprie. Pentru asta am luptat întotdeauna. Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a spus Viktor Orban în timpul discursului susținut la Băile Tușnad.
Foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 4295 more Information to that Topic: mainnews.ro/viktor-orban-citat-la-cncd-in-scandalul-declaratiilor-rasiste-de-la-baile-tusnad/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/viktor-orban-citat-la-cncd-in-scandalul-declaratiilor-rasiste-de-la-baile-tusnad/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/viktor-orban-citat-la-cncd-in-scandalul-declaratiilor-rasiste-de-la-baile-tusnad/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 95533 additional Information to that Topic: mainnews.ro/viktor-orban-citat-la-cncd-in-scandalul-declaratiilor-rasiste-de-la-baile-tusnad/ […]