Scutul de forare „Sfânta Maria” a realizat primul segment de tunel început pe 9 aprilie pe Linia 2, între viitoarea stație de metrou Tokyo și viitoarea stație de metrou Aeroport Băneasa, pe Secțiunea Sud a viitoarei Magistrale 6 de metrou.
Primul segment subteran realizat pe Linia 2 până la acest moment reprezintă un traseu de tunel de 902 metri excavați și 602 inele de tunel montate. Acesta urmează să fie completat de cel trasat pe Linia 1, actualmente în curs de excavare, pe care este operațional TBM „Sfânta Ana” care a săpat până în prezent peste 406 metri și a montat peste 265 de inele, pe direcția către Aeroport Băneasa.
„Lucrările de șantier pentru viitoarea Magistrală 6 de metrou se derulează conform planificării estimate și ne bucurăm să constatăm coincidența fericită între numele pe care îl poartă primul TBM care a început forajul de la stația Tokyo către stația Aeroport Băneasa și apropierea de sărbătoarea recentă dedicată Sfintei Maria. Orice proiect major se realizează cu eforturi financiare, umane și tehnice considerabile, dar și cu bună-credință și încredere în binele comun. „Sfânta Maria”, simbolul protecției divine și al ocrotirii întregii umanități, se dovedește un nume protector și pentru acest proiect care implică activitate zi și noapte. Ne bucurăm să marcăm astăzi încă o etapă relevantă în concretizarea Magistralei 6 de metrou, un proiect major de infrastructură urbană care va îmbunătăți semnificativ transportul public și gradul de mobilitate a populației, prin extinderea rețelei de metrou. Metrorex S.A. continuă să construiască pentru oameni, pentru oraș și pentru țară, pentru un viitor sustenabil, implementând proiecte importante finanțare de la bugetul de stat, din fonduri europene și fonduri externe rambursabile JICA”, afirmă Mariana Miclăuș, Director General Metrorex.
Utilajele TBM „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana” vor excava tunelurile subterane cu lungime de 6,6 km, pe care se vor construi cele șase stații și șase interstații ale aliniamentului Magistralei 6, Secțiunea SUD, 1 Mai – Tokyo.
Noua magistrală de metrou nu va fi gata mai devreme de 2028
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Otopeni. Aceasta va avea un traseu de 14,2 km și va cuprinde 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Henri Coandă.
Contractul pentru realizarea primei secțiuni, care cuprinde șase noi stații, a fost încheiat, în martie 2022, cu firma Alsim Alarko din Turcia. Cu toate că, potrivit înțelegerii, lucrările ar fi trebuit finalizate anul viitor, acestea nu vor fi gata la timp.
Metrorex are în derulare și contractul pentru secțiunea a doua, Tokyo – Aeroportul Henri Coandă. Înțelegerea a fost încheiată în mai 2023 cu Asocierea Gülermak – Somet SA. Potrivit contractului, termenul este de 4 ani. Lucrările pe această porțiune sunt în fază incipientă.
Anul acesta, Metrorex a încheiat cu o asociere condusă de firma Somet contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de arhitectură, cale de rulare și automatizare pe Magistrala M6 Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni.
Potrivit datelor transmise de Metrorex, durata de execuţie a contractului este de 44 luni. Prin urmare, în cel mai optimist scenariu, noua magistrala va fi deschisă în anul 2028. Singura necunoscută rămâne materialul rulant. Metrorex exte pbligată să achiziționeze trenuri noi care să fie operate pe M6, însă este posibil că acestea să nu fie disponibile înainte ca magistrala să fie gata. Rămâne posibilitatea, cum s-a întâmplat la deschiderea metroului din Drumu Taberei, să fie aduse rame de pe alte magistrale.