VIDEO Primul laborator de extragere a cocainei descoperit în România / Cum aduceau columbienii drogurile UPDATE
UPDATE Cei 5 inculpați vizați de ancheta DIICOT au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
UPDATE Potrivit surselor Main News, printre suspecți se numără Silaghi Emilian Dorel, în vârstă de 55 ani, un cetățean român din Oradea care a mai fost arestat în legătură cu droguri, fiind cunoscut în lumea interlopă din Oradea. De asemenea, ar mai fi vizați Strelciuc Mihai, în vârstă de 47 de ani, din Fetești, căsătorit în Columbia, unde a făcut și pușcărie, dar și Shimon Simon Selouk, în vârstă de 61 de ani, cetățean israelian, care este om de afaceri în București.
Știrea inițială
Procurorii DIICOT anunță marți, 12 iulie, că au identificat pe teritoriul României primul laborator de extragere secundară a cocainei, după ce au desfășurat o acțiune amplă în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul țării, în vederea comercializării ulterioare a acestora.
Grup infracțional a fost constituit la începutul lunii iunie 2022, fiind format din 3 inculpați – doi cetățeni români și un cetățean israelian. Ulterior, la grup au aderat alți doi inculpați, cetățeni columbieni. Aceștia au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizarea operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirea/traficarea ulterioară a acestora pe teritoriul României, conform unui comunicat de presă al DIICOT.
„Acest grup și-a derulat activitatea infracționala fără întrerupere din momentul constituirii lui și până la data de 10.07.2022.
Astfel, la data de 01.07.2022, inculpații de cetățenie columbiană însoțiți de inculpații cetățeni români, au introdus pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 6 kilograme de cocaină.
Cocaina a fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către inculpații cetăţeni columbieni. Cei doi inculpați de cetățenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.
În perioada 30.06-06.07.2022, membrii grupului infracțional organizat au efectuat demersuri în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție. De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia au identificat și închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor”, arată sursa citată.
Astfel, în 10 iulie, a fost pus în aplicare mandatul de percheziție domiciliară, 4 dintre inculpați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea pe cale chimică și fiind astfel identificat pe teritoriul României primul laborator de extragere secundară a cocainei.
Cocaina, ascunsă în cafea
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate:
- un calup presat de 1 kilogram care conține procaină,
- 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare,
- un amestec de cocaină și cafea cântărind 5 kilograme.
De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea sigilate.
Valoarea de piață a cocainei este de aproximativ 200.000 euro.
Astfel, au fost reținut 5 inculpați pentru 24 de ore, doi columbieni, doi români și un israelian.
„În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați”, mai arată DIICOT.
Foto: Captură video DIICOT/ Poliția Română
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 33595 more Information on that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/video-primul-laborator-de-extragere-a-cocainei-descoperit-in-romania-cum-aduceau-columbienii-drogurile/ […]