Thursday, August 18, 2022
Jurnalism corect


VIDEO Personalul Institutului „Matei Balș” din Capitală a primit cea de-a doua doză din vaccinul Pfizer și BioNTech / Streinu-Cercel: Nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 17 ianuarie 2021

A început faza de rapel pentru personalul Institutului „Matei Balș” din Capitală, la 21 de zile de când aceștia au primit prima doză din vaccinul anti COVID-19, dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Medicul Adrian Streinu-Cercel a explicat că, după ce au trecut șapte zile de la primirea rapelului, riscurile pentru a dezvolta o infecție severă cu noul coronavirus scad drastic, dar acest lucru nu înseamnă că masca de protecție nu va mai fi obligatorie. 

Am muncit în următoarea zi după prima doză de vaccin și nu mi s-a întâmplat nimic. Sincer, îmi este dor să lucrez cum lucram înainte, să fim libere și să putem să ne vedem pacienții fără vizieră, fără echipament de protecție”, a declarat Mihaela Anghel, asistent medical la Institutul Matei Balș, prima persoană vaccinată anti-Covid, după primirea celei de a doua doze de vaccin.

Printre persoanele ce au primit, duminică, rapelul la vaccin, se numără medicii Adrian Streinu Cercel, Cătălin Apostolescu și Adrian Marinescu.

Nu mă doare, nu mă ustură. A doua zi s-ar putea să simţiţi unde a fost locul de injecţie şi atâta tot şi pe urmă să vă duceţi cu drag la a doua injecţie. E de aşteptat, evident, ca această a doua doză să întărească răspunsul şi să consolideze. Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus. Dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat medicul Adrian Streinu-Cercel.

Șeful Institutului „Matei Balș” susține că, prin vaccinare, numărul infectărilor va scădea, astfel încât virusul SARS-CoV-2 va ieși din circuitul biologic normal.

Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a adăugat Streinu-Cercel.

Sursă foto: George Călin/Inquam Photos

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW