Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

VIDEO Pasajul Doamna Ghica, deschis traficului. Lucrările ar fi trebuit încheiate în urmă cu 3 ani

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 7 septembrie 2023 Etichete: , , , ,

Primăria Capitalei a inaugurat joi, 7 septembrie, Pasajul Doamna Ghica. Început în anul 2019 de administrația Firea, obiectivul ar fi trebuit finalizat în termen de un an, înainte de alegeri, însă lucrările au intrat în impas din cauza problemelor financiare majore cu care se confrunta municipalitatea în acel moment. 

Pasajul Doamna Ghica, una din cele mai mari lucrări de infrastructură din București, realizează legătura dintre nordul și estul Capitalei. Noul pod va asigura continuitatea traficului pe strada Doamna Ghica peste Șoseaua Colentina, pe care o supratraversează.

„Sunt bucuros să deschidem azi circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii. Ne-am ţinut de cuvânt. Asta înseamnă, exact ca şi la tramvaie, exact ca lucrările pe termoficare, că atunci când primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt”, a declarat primarul Nicuşor Dan, prezent joi la inaugurare.

Scurt istoric al Pasajului Doamna Ghica

În mai 2019, Primăria Capitalei, condusă la acea vreme de Gabriela Firea, a încheiat cu contract de proiectare și execuție cu Trustul de Clădiri Metropolitane pentru construirea unui pasaj care să degreveze traficul din intersecția Străzii Doamna Ghica cu Șoseaua Colentina. Termenul de predare era de 15 luni (3 luni proiectare și 12 luni execuție). Lungimea proiectului este de aproximativ 1 kilometru, iar pasaj metalic și rampele au 408 metri lungime cu patru benzi (două benzi de circulație pe sens de câte 3,5 metri).

Lucrările au avansat cu mare dificultate, de vină fiind capacitatea slabă a constructorului, dar și problemele legate de plăți, în condițiile în care conturile Primăriei Capitalei fuseseră poprite de familia Constanda. Asta nu a împiedicat-o pe Gabriela Firea să promită darea în exploatare până în ultimele zile de mandat.

În momentul în care Nicușor Dan a intrat în primărie, spre finalul anului 2020, stadiul lucrărilor era de 48,75%, în vreme ce municipalitatea achitase doar 20% din valoarea întregului contract.

După deblocarea conturilor, Primăria Capitalei și-a reluat plățile către TCM iar lucrările au reînceput, însă ritmul a fost extrem de lent. În plus, piesa principală a pasajului, tablierul metalic, lipsea.

TCM a încercat să o achiziționeze de pe piața liberă, încă din timpul mandatului Gabrielei Firea, însă licitația s-a anulat. Apoi a organizat o nouă licitație, de data aceasta în mandatul lui Nicușor Dan, însă și aceasta a fost fără succes. Abia la a treia încercare, compania municipală a reușit încheierea contractului cu o firmă din Italia.

Sursa foto: Facebook / Stelian Bujduveanu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW