Friday, October 11, 2024
Jurnalism corect


VIDEO Maia Sandu a fost surprinsă în direct la emisiune tv de cutremurul produs în România

By Vîrban Robert , in Republica Moldova Stirile zilei , at 16 septembrie 2024

Cutremurul produs în zona seismică Vrancea-Buzău a surprins-o pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în direct la o emisiune pe postul public Moldova 1.

„Cutremurul s-a produs pe finalul Ediției Speciale în care am discutat cu șefa statului despre mai multe subiecte de actualitate, între care aderarea Republicii Moldova la UE, reforma justiției, situația din autonomia găgăuză și cea din regiunea transnistreană”, a transmis Compania Teleradio Moldova.

Potrivit ZDG.md, președinta Republicii Moldova a calificat situația drept „un final neobișnuit”.

Cutremur puternic în România

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs luni în zona seismică Vrancea-Buzău, arată datele preliminare. Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, seismul s-a resimțit pe o rază de aproximativ 300 kilometri, inclusiv în Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Totodată, a fost resimțit și de către locuitorii din București. Până la această oră nu au fost raportate pagube materiale sau victime.

Cutremurul s-a produs la ora 17:40:21, la o adâncime de 140 km.

„În ziua de 16.09.2024, 17:40:21 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5,2, la adâncimea de 140 kilometri”, a transmis Institutul Național pentru Fizica Pământului.

Cutremurul s-a produs la 57 kilometri nord-vest de Buzau, 58 kilometri sud-est de Sfantu-Gheorghe, 61 kilometri est de Brasov, 64 kilometri vest de Focșani și 73 kilometri nord-est de Ploiesti.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW