Stirile zilei

VIDEO Cum se pot proteja elevii și profesorii în timpul cursurilor online / Recomandările Cyberint

Copiii trebuie să conștientizeze de la o vârstă fragedă anumite elemente de securitate cibernetică, în contextul în care sfera digitală a început să ocupe un rol tot mai important în viața de zi cu zi, potrivit unor recomandări ale Centrului Național Cyberint din cadrul SRI, în colaborare cu CERT-RO.

„Este necesară conștientizarea amenințării cibernetice încă de la cele mai fragede vârste prin cursuri sau materii dedicate igienei în spațiul cibernetic pe tot parcursul educației preuniversitare, prin materiale adaptate fiecărui ciclu”, se arată într-un clip video publicat de CERT-RO și Centrul Național Cyberint din cadrul SRI.

Chiar dacă majoritatea școlilor se vor deschide fizic odată cu începutul celui de-al doilea semestru, o parte din instituțiile de învățământ din localitățile care încă se confruntă cu un număr ridicat de cazuri de COVID-19 vor continua cursurile online.

Astfel, Centrul Național Cyberint a venit cu un set de recomandări generale îndreptat către elevi și profesori pentru a se proteja în mediul online în fața unor eventuale incidente de ordin cibernetic.

  • Instalarea unui antivirus
  • Schimbarea username-ului și a parolei implicite a routerului WiFi
  • Evitarea accesării link-urilor din emailuri sau SMS-uri nesolicitate/provenite din surse nesigure
  • Securizarea dispozitivelor prin parole puternice, PIN sau amprentă
  • Evitarea utilizării hotspoturi/wifi-urilor publice
  • Actualizarea sistemelor de operare/aplicațiilor

Printre beneficiile integrării tehnologiei în procesul educațional se numără creșterea nivelului de conștientizare a riscurilor și oportunităților generate de sfera digitală sau familiarizarea cu tehnologia de la vârste fragede, arată sursa citată.

Recomandări pentru orele online

Centrul Național Cyberint, alături de CERT-RO, au publicat un set de recomandări de care copiii și profesorii ar trebui să țină cont în timpul orelor de clasă susținute pe aplicații de tipul Zoom sau Skype.

  • Generarea unui ID unic și a unei parole pentru conferință/meeting
  • Evitarea publicării ID-ului, parolei sau a pozelor din video-conferință pe rețelele de socializare
  • Implementarea waiting room – funcție care permite gazdei să elimine participanți nedoriți
  • Blocarea video-conferinței în momentul în care toți invitații sunt prezenți, pentru a nu mai permite cuiva din exterior să intre
  • Restricționarea posibilității pentru partajarea ecranului și modificarea materialului prezentat de gazdă
  • Limitarea transferului de fișiere
  • În situația compromiterii videoconferinței și apariția unui incident nedorit, este recomandată dezactivarea microfoanelor sau blocarea videoconferinței

#CERT #SRI #Cyberint #cyber #awareness

Publicată de SRI – Serviciul Român de Informații pe Miercuri, 3 februarie 2021

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button