Sunday, January 16, 2022
Jurnalism corect


VIDEO Cascada Bigăr s-a prăbușit. Cum explică reprezentanții Romsilva

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 iunie 2021

Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țară, s-a prăbușit. 

După ce un activist de mediu a susținut că evenimentul s-a petrecut din cauza unei păstrăvării din zonă, reprezentanții Romsilva au ținut să infirme categoric aceste acuzații. Aceștia afirmă că de fapt Cascada Bigăr s-a prăbușit din cauze naturale, sub propria greutate, în urma acumulării în timp a travertinului și a mușchiului.

„Romsilva respinge cu fermitate informațiile false referitoare la prăbușirea Cascadei Bigăr, lansate în spațiul public de un ghid de turism și „activist de mediu”.
Acesta a lansat informația FALSĂ că prăbușirea cascadei Bigăr ar fi fost provocată de captarea apei de către păstrăvăria Valea Miniș. Care este adevărul? Păstrăvăria Valea Miniș a fost construită în perioada 1986-1988, inclusiv o lucrare de captare pe izvorul Bigăr, iar în ultimii 33 de ani NU s-a mai efectuat nicio lucrare suplimentară, deci NU aceasta este cauza prăbușirii cascadei.
Așa cum am precizat anterior, cascada Bigăr s-a prăbușit din cauze naturale, sub propria greutate, în urma acumulării în timp a travertinului și a mușchiului”, au transmis reprezentanții Romsilva.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW