Stirile zilei

VIDEO Avans slab al lucrărilor la cafea ferată Brașov – Sighișoara: Pro Infrastructură denunță blocaje din vina autorităților

La doi ani de la începerea oficială, lucrările de modernizare a căii ferate Brașov – Sighișoara, prin care trenurile de călători ar trebui să circule cu până la 160 km/h, sunt mult în întârziere, aflându-se într-un stadiu de sub 20%. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, o bună parte din vină pentru această situație este a autorităților, care nu au reușit să rafineze suficient de bine formula de actualizare a tarifelor, astfel încât constructorii să aibă mai mult spațiu financiar. 

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, cel mai important ONG din România de monitorizare a marilor proiecte, au efectuat săptămâna trecută o vizită pe tronsoanele 2 (Apața – Cața) și 3 (Cața – Sighișoara) ale căii ferate Brașov – Sighișoara, realizând și o filmare aeriană.

Potrivit acestora, mobilizarea pe lotul 2 este ceva mai bună, constructorul fiind în curs de asamblare a unuia dintre utilajele care va fora tunelul Racoș-Ormeniș.

„Pe lotul 2 stăm în sfârșit mai bine. Aici avem lucrări de o complexitate fără precedent în istoria căilor noastre ferate: două tuneluri cu galerie dublă, de aproximativ 5 km și 7 km lungime. Portalul Racoș Est al tunelului Racoș-Ormeniș (~7 km) prinde repede formă. S-a livrat 75% din primul TBM („cârtița” care va fora), restul pieselor fiind întârziate de cotele scăzute ale Dunării. Așadar, când arde, Aktor se poate mobiliza (să ții TBM-ul „parcat” costă). Sperăm ca grecii să accelereze și TBM-urile să fie lansate cât mai curând”, au transmis reprezentanții API.

Dezastru pe tronsonul Cața – Sighișoara

Mult mai rău stau lucrurile pe tronsonul Cața – Sighișoara. Potrivit reprezentanților API, constructorii întâmpină mari probleme din cauza documentației tehnice de slabă calitate pusă la dispoziție de autorități.

„Pe lotul 3 lista problemelor e cât șantierul de lungă, deoarece CFR a pus un proiect cu lacune pe masa constructorului. În mod normal acesta ar trebui să fie (aproape) perfect, iar antreprenorul doar să pună în operă lucrările (FIDIC Roșu). Erorile se traduc în costuri suplimentare de timp și bani pentru noi toți. În Sighișoara încă avem pod în expertiză (îl modernizăm sau îl demolăm?) și firul nou e blocat. La varianta de viteză Vânători abia acum se demolează locuințele expropriate. Astfel avansul Arcada este unul modest față de cum ne-a obișnuit pe alte șantiere. La Archita dealul a luat-o la vale, iar Aktor a înghețat lucrările lungind-o cu reproiectarea timp de un an, procedură tot nefinalizată. În zona tunelurilor de la Beia iar avem reproiectare în curs, deci blocaj. La Paloș blocaj iar, drumul județean nefiind mutat, sarcină a aceluiași constructor”, au explicat reprezentanții API.

Contracte calea ferată Brașov – Sighișoara

Brașov – Cața și Apața – Sighișoara:

Constructor: Asocierea Alstom Transport S.A.- Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR S.A.) –
Arcada Company S.A. – Euro Construct Trading 98 S.R.L., denumită Asocierea RailWorks, lider ar
asocierii fiind declarat Alstom Transport S.A.

Valoare inițială: 3 miliarde lei fără TVA

Lungime: 84 km

Ordin de începere: 16.04.2020

Termen: 4 ani

Stadiu: 16%

Garanție 5 ani

 

Cața – Apața: 

Constructor: „Asocierea RailWorks”, dintre Aktor Technical Societe Anonyme (lider al asocierii),
Alstom Transport SA și Arcada Company SA

Valoare inițială: 2,72 miliarde lei fără TVA

Lungime: 28 km

Ordin de începere lucrări: 03.11.2020

Termen: 4 ani

Stadiu: 11%

Garanție 5 ani

Articole Recomandate

Back to top button