Friday, August 19, 2022
Jurnalism corect


VIDEO Au apărut primele imagini cu incendiul de la Institutul „Matei Balș” din Capitală/ Zece apeluri la 112

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 29 ianuarie 2021 Etichete: , , , ,

Au apărut primele imagini cu incendiul care a izbucnit vineri dimineață la Pavilionul 5 al Institutului „Matei Balș” din Capitală, în urma căruia cinci persoane și-au pierdut viața. De la izbucnirea incendiului, la 112 au fost înregistrare zece apeluri, potrivit datelor STS.

Două infirmiere s-ar fi aflat în salon în momentul în care pijamaua unui pacient a luat foc, însă chiar în acel moment s-ar fi auzit alți trei pacienți care strigau, transmit surse pentru Mainnews.ro. Infirmierele ar fi încercat să stingă pijamaua pacientului cu o pătură, transmis aceleași surse.

Sunt identificate cinci victime. aș vrea să așteptăm rezultatele anchetei. Se fac audieri, în aceste momente vom avea un raport și pe baza lui vom putea să ne pronunțăm pe baza cauzelor acestui incendiu. A cincea victima, am această confirmare de la Poliție și vă pot confirma că a fost găsit cadavrul carbonizat în baie”, a spus Lucian Bode, la Digi24.

10 apeluri la 112

„În data de 29 ianuarie a.c., la 112 s-au înregistrat 10 apeluri de urgență, după cum urmează:
– 05:04:09 – apelul a durat 57 de secunde, persoana care a sunat nu a comunicat informații, se auzea doar zgomot de fond. Operator 112 STS a reapelat numărul de la care s-a inițiat apelul la ora 05:05:07, persoana anunțând că este un incendiu la Spitalul Matei Balș.
– 05:04:28 – în paralel, un alt operator 112 STS a preluat un alt apel efectuat de către o femeie care a semnalat incendiul și cerea ajutor.
Ulterior, au mai fost înregistrate apeluri referitoare la incendiu, la următoarele ore:
– 05:06:37
– 05:06:40
– 05:09:05
– 05:09:06
– 05:13:41
– 05:18:51
– 06:06:49
Apelurile au fost procesate, indexate și transferate către toate agențiile specializate de intervenție (ISU-SMURD, Serviciul de Ambulanță, Poliție, Jandarmerie), conform metodologiei”, transmite Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Sursă foto: Radio Europa Liberă / Youtube

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW