Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Victor Ponta vrea să coopereze cu partidul finului oligarhului Vlad Plahotniuc

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 9 octombrie 2020

Președintele Pro România, Victor Ponta, s-a întâlnit joi cu Andrian Candu, finul oligarhului moldovean Vlad Plahotniuc, pentru a aprofunda legăturile între partidul său și Pro Moldova, formațiunea condusă de Candu.

„PRO Moldova și PRO România vor consolida relațiile de cooperare, comunicare și sprijinul politic reciproc atât în alegeri, cât și în cadrul unor proiecte pe care le vor dezvolta în beneficiul locuitorilor celor două țări, au anunțat președinții formațiunilor, care s-au întâlnit ieri, 7 octombrie, la București. Președintele PRO Moldova, Andrian Candu, și președintele PRO România, Victor Ponta, au constatat că relațiile dintre țările noastre sunt înghețate și necesită o relansare așteptată de românii de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată în comunicatul transmis de Pro România.

În vremea cât a ocupat funcția de prim-ministru Victor Ponta a cooperat activ cu Partidul Democrat din Moldova (PDM), fosta formațiune a lui Plahotniuc și Candu, și a aprobat un credit de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova, în condițiile în care tocmai fusese descoperită frauda bancară de 1 miliard de euro.

Vlad Plahotniuc a fugit din Republica Moldova pe 14 iunie 2019, imediat ce partidul său a pierdut puterea. Ulterior, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă, acesta fiind acuzat de escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea unui grup criminal.

Sursa foto: Facebook / Andrian Candu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW