Victor Ponta insistă că nu a plagiat: „A fost o bătălie politică a domnului Băsescu”

Fostul premier Victor Ponta, candidat indepedent la președinție, a negat joi că și-a obținut titlul de doctor în drept pe baza unei teze în care a plagiat.
„Conform Legii și deciziei instanței, da, sunt doctor în drept și teza mea – Curtea penală internațională -, proastă, urâtă… Atât am putut eu. (…) Teza eu am scris-o. Am stat zilele trecute în privat cu ministrul care în 2016, după ce am plecat eu, mi-a ridicat teza. Au fost niște bătălii politice”, a declarat Victor Ponta, la Europa FM.
Întrebat de ce, în vremea în care era premier, a făcut tot posibilul pentru a împiedica un verdict de plagiat în privința tezei sale, Ponta a negat acest lucru, acuzând că totul a făcut parte din bătălia politica cu Traian Băsescu.
„Nu. Am câștigat în instanță. Îmi asum tot trecutul. A fost o bătălie politică a domnului Băsescu împotriva mea din care am pierdut toți. Eu știu că am dreptate. Toți cei care vorbesc n-au citit teza”, a afirmat Victor Ponta.
Victor Ponta a plagiat, dar a rămas cu titlul de doctor
Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București, în iulie 2003, cu teza intitulată „Curtea Penală Internațională”, coordonată de Adrian Năstase, premier al României la vremea respectivă.
În iunie 2012, Revista Nature a publicat primele acuzații de plagiat la adresa lui Victor Ponta. Acesta era acuzat că a copiat în teza sa de doctorat secțiuni mari din alte publicații. Abia în 2016, când Ponta nu mai era premier, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a decis cu 10 voturi și o abținere că teza acestuia este plagiată. Experții au constat că o treime din teza lui Ponta este plagiată, căci provine direct din surse originale ce au fost ocultate, prezentând o similitudine perfectă cu acestea.
O analiză ulterioră realizată de Universitatea din București a arătat că Ponta a copiat nu mai puțin de 115 pagini dintr-un total de 297 de pagini ale lucrării.
Cu toate acestea, Ponta a continuat lupta în instanță, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a restras titlul de doctor în drept.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin