Republica MoldovaStirile zilei

Victor Negrescu și Nicu Ștefănuță solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova într-o scrisoare către António Costa

Vicepreședinții Parlamentului European Victor Negrescu și Nicu Ștefănuță i-au solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, într-o scrisoare semnată alături de alți 54 de eurodeputați să introducă pe agenda reuniunilor liderilor europeni deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.

„Este un semnal politic puternic: Parlamentul European susține fără rezerve viitorul european al Republicii Moldova, recunoaște reformele realizate și cere ca opțiunea cetățenilor moldoveni, exprimată prin rezultatul alegerilor parlamentare, să fie valorificată și respectată.

Această inițiativă are sprijinul unor lideri importanți ai Parlamentului European și demonstrează unitatea și solidaritatea Europei cu Republica Moldova într-un moment decisiv pentru întreaga regiune. Demersul nu menționează nimic despre decuplare, concentrându-se pe sprijinul care trebuie acordat eforturilor realizate de Republica Moldova”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Demersul aleșilor europeni are loc după alegerile parlamentare din Republica Moldova, câștigate de către Partidul Acțiune și Solidaritate. Procesul de aderare al statului est-european la Uniunea Europeană este blocat în acest moment din cauza opoziției Ungariei față de integrarea Ucrainei, cele două foste republici sovietice fiind tratate la pachet de către blocul comunitar.

„Acesta este un punct de cotitură care necesită un răspuns la fel de puternic și prompt din partea Uniunii Europene. Prin urmare, vă solicităm respectuos, în calitatea dumneavoastră de președinte al Consiliului European, să vă asigurați că deschiderea negocierilor de aderare pe capitolele acquis-ului este inclusă fără întârziere pe agenda Consiliului și aprobată de statele membre. Un astfel de pas ar confirma determinarea cetățenilor moldoveni și le-ar da încredere că alegerea lor europeană este auzită și respectată”, i-au scris cei 56 de europarlamentari lui António Costa.

Susținătorii demersului au subliniat importanța onorării angajamentelor blocului comunitar, precum și demonstrarea credibilității procesului său de extindere.

Deși președintele Consiliului European a propus trecerea la majoritate calificată pentru deschiderea capitolelor de negociere cu Ucraina și Republica Moldova, închiderea lor urmând să necesite în continuare unanimitate, planul nu s-a bucurat de consens în rândul liderilor celor 27 de state membre după ce premierul maghiar Viktor Orbán și-a exprimat opoziția.

Reprezentanții țărilor membre ale UE nu au reușit în trecut să ajungă la consens nici în privința decuplării celor două țări, pentru a permite avansarea procesului de aderare al Republicii Moldova, care se bucură de sprijinul unanim al celor 27 de țări membre.

Articole Recomandate

Back to top button