Stirile zilei

Viceprimarul Sectorului 3: În ultimii doi ani au izbucnit 20 de incendii pe suprafața retrocedată a Parcului IOR

În ultimii doi ani, au izbucnit 20 de incendii pe suprafața retrocedată a Parcului IOR, a declarat marți, 29 august, viceprimarul sectorului 3, Lucian Judele, când un nou incendiu a avut loc în doilea cel mai mare parc din București, relatează Agerpres.

„Au fost 13 incendii în 2023 şi 7 incendii în 2022. Se vede clar că sunt incendii provocate intenţionat. Nu se întâmplă nicăieri în lume să ai 20 de incendii în câteva luni, fix în acest perimetru destul de mic, dacă stăm să ne raportăm la mărimea întregului Parc IOR”, a declarat Lucian Judele, pentru Agerpres.

Potrivit viceprimarului USR al Sectorului 3, incendiile au început să apară după ce copacii au fost otrăviți pentru a se usca.

„Sunt sigur că a fost o mână criminală”

„Pe lângă aceste incendii, ştim foarte bine că întâi copacii au fost găuriţi, apoi stropiţi cu substanţe inflamabile şi de-abia apoi, după ce vegetaţia s-a uscat, au început să apară incendiile. Am suspiciuni rezonabile că parcul a intrat mai puţin legal în posesia proprietarilor, la fel cum sunt 100% sigur că vorbim despre o mână criminală şi nu un nefericit accident”, a adăugat Judele.

Noii proprietari vor să valorifice terenul retrocedat

O suprafață de 11,2 hectare din Parcul IOR se află sub asediul intereselor imobiliare, după ce, în anul 2022, Primăria Sectorului 3 a pierdut definitiv procesul prin care a contestat titlul de proprietate al Mariei Cocoru, obținut de în urma unei decizii a fostului primar Adriean Videanu.

Cu toate acestea, proprietara nu și-au putut duce planurile de dezvoltare la îndeplinire, în condițiile în care pe suprafața respectivă se află mai mulți copaci, care nu pot fi defrișați în lipsa unui aviz emis de Primăria Capitalei. Cum Nicușor Dan a refuzat să semneze un astfel de document, sute de copaci au fost puși la pământ cu drujba în mod ilegal. De asemenea, în august 2022, în zona respectivă a izbucnit un incendiu puternic care a distrus o parte din vegetație. Acum istoria pare că se repetă.

Sursa foto: Grupul de Inițiativă Civică IOR – Titan

Articole Recomandate

Back to top button