Saturday, December 5, 2020
Jurnalism corect


Verificări la Poliția Capitalei după acuzațiile lansate de șeful de la Serviciul care anchetează clanurile interlope / MAI a trimis Corpul de Control

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie , at 14 august 2020 Etichete: , , ,

Serviciul Grupări Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei s-ar fi confruntat anul trecut cu “presiuni” din partea conducerii. Liderul structurii, comisar-șef Marius Andrei, a vorbit în spațiul public despre cum activitatea Serviciului care anchetează clanurile interlope a fost restrânsă din cauza unor ordine date de foștii șefi ai Poliției Capitalei. Ministrul de Interne Marcel Vela a hotărât să trimită Corpul de Control pentru a verifica informațiile apărute, joi, în spațiul public. 

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public după difuzarea la un post de televiziune a unui interviu cu șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a dispus Corpului de Control efectuarea de îndată a unui control la Poliția Capitalei pentru a verifica veridicitatea datelor prezentate și pentru a dispune, în cel mai scurt timp, măsurile legale care se impun. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne și-a asumat în mod public ca principale obiective în perioada următoare destructurarea grupărilor infracționale și tragerea la răspundere penală a membrilor acestora. Totodată, precizăm că NU vor fi tolerate niciun fel de abateri sau imixtiuni în activitatea structurilor MAI implicate în combaterea criminalității organizate”, transmite MAI.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru mainnews.ro, șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente, comisar-șef Marius Andrei, a afirmat că foștii șefi ai Poliției Capitalei ar fi pus presiuni ca ofițerii din acest serviciu să nu mai lucreze cu procurorii DIICOT în anchetele care vizau clanurile interlope.

Vezi și Acuzații grave din interiorul Poliției Capitalei. Șeful de la Serviciul care anchetează clanurile interlope acuză presiuni din partea fostei conduceri a Poliției Capitalei: Ni s-a cerut să nu mai lucrăm cu procurorii DIICOT / Mi s-a spus că dacă nu înțeleg mesajul nu o să-mi fie bine

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW