Stirile zilei

Vaticanul a stabilit data începerii conclavului pentru alegerea noului papă

După funeraliile Papei Francisc, lumea catolică își îndreaptă privirea către procesul de alegere a noului suveran pontif. Luni, cardinalii s-au reunit la Vatican și au stabilit că procedura de alegere va începe pe 7 mai, potrivit unui anunț oficial făcut de Sfântul Scaun.

În așteptarea votului crucial, Capela Sixtină a fost închisă publicului, pentru a permite amenajările necesare desfășurării conclavului. Aproximativ 135 de cardinali cu vârsta sub 80 de ani, veniți din toate colțurile lumii, vor participa la sesiunea secretă care va desemna viitorul lider al Bisericii Catolice, comunitate ce numără 1,4 miliarde de credincioși.

Decizia privind calendarul a fost luată în cadrul unei întâlniri private, prima de la ceremonia funerară de sâmbătă, au indicat surse apropiate Vaticanului pentru agenția Reuters. Confirmarea oficială a fost anunțată la scurt timp după încheierea reuniunii.

foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Articole Recomandate

Back to top button