Tuesday, May 21, 2024
Jurnalism corect


Vasile Dîncu, de Ziua NATO: România se impune şi este recunoscută ca un partener serios

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 2 aprilie 2022

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a transmis sâmbătă, 2 aprilie, cu prilejul sărbătoririi Zilei NATO în România, că aderarea la Alianța Nord-Atlantică a adus României cea mai solidă garanție de securitate din istoria țării. „Suntem astăzi membri ai celei mai puternice alianțe politico-militare din lume, fapt deosebit de important având în vedere contextul de securitate actual”, a subliniat Dîncu.

„2 aprilie 2004 rămâne în istoria țării drept momentul în care a fost arborat, pentru prima dată, drapelul românesc la sediul NATO, momentul în care românii au înțeles conceptul de apărare colectivă, înscris în tratatul fondator al Alianței: Toți pentru unul, unul pentru toți! Această expresie este cu atât mai plină de semnificații în această perioadă, în care vedem în fiecare zi efectele unui război nemilos care se desfășoară atât de aproape de granițele României.

Aderarea la NATO a adus cu sine schimbări importante și la nivelul organismului militar. Avem astăzi o armată profesionistă, experimentată, care și-a exersat capacitățile în misiuni în teatrele de operații. Mai mult decât atât, militarii români operează astăzi pe baza unor proceduri și concepte moderne de conducere a acțiunilor militare, ce se mențin la un nivel de interoperabilitate optim prin numeroase exerciții și aplicații organizate în format aliat”, punctează ministrul într-un comunicat remis de MApN.

Social-democratul a mai precizat, între altele, că România se impune şi este recunoscută ca un partener serios şi credibil în cadrul comunităţii aliate internaţionale.

„Aprecierile de care se bucură militarii noştri în timpul misiunilor Alianţei sunt o dovadă că Armata Romaniei știe să își puna în valoare una dintre cele mai importante resurse în domeniul securității. (…) NATO se poate baza, în continuare, pe România în eforturile comune de dezvoltare a apărării strategice. În același timp, NATO reprezintă pentru România cea mai puternică garanţie de securitate pe care ne putem baza în vremuri cum, din păcate, sunt cele pe care le trăim acum”, se mai arată, între altele, în mesaj.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW