Stirile zilei

Vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de Moderna, autorizat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a autorizat, miercuri, vaccinul anti COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna, a anunțat Ursula von der Leyen, transmite Agerpres. Serul poate fi administrat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. 

Vaccinul dezvoltat de Moderna folosește același tip de tehnologie ca cel dezvoltat de laboratoarele Pfizer și BioNTech. numită ARN Mesager Sintetic (mRNA) și, potrivit testelor clinice, are o eficiență de 94,5%.

Vaccinul anti-COVID dezvoltat de Moderna a fost aprobat, miercuri, de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Emer Cooke, directorul executiv al EMA, a declarat că vaccinul dezvoltat de Moderna reprezintă o nouă armă pentru a depăși criza sanitară provocată de virusul SARS-CoV-2.

„Acest vaccin ne asigură un alt instrument pentru a depăși criza actuală. Recomandarea celui de-al doilea vaccin în doar un an de când OMS a declarat pandemia de coronavirus reprezintă un testament al efortului și angajamentului de care au dat dovadă cei implicați în lupta cu noul virus”, a declarat Emer Cooke.

Sursă foto: George Călin/Inquam Photos

Articole Recomandate

Back to top button