Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


USR PLUS denunță „o vânătoare de vrăjitoare” împotriva lui Dominic Fritz: Un război politic al unor persoane care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegere

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 13 iulie 2021

Consilierii PNL, PSD și Pro România au votat un proiect ce obligă Primăria Timișoara să publice copiile actelor de identitate ale consilierilor locali, primarului, viceprimarilor și persoanelor cu funcții de conducere, pentru a demonstra că au domiciliul în municipiu. USR PLUS susține că Hotărârea ar fi ilegală și neconstituțională și că ar fi vorba de o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva lui Dominic Fritz.

Nu am întâlnit niciun cetățean care să ceară să-mi vadă buletinul, cetățenii vin la mine cu problemele și ambițiile lor. Știți care este contextul politic al acestui proiect: unii nu pot să accepte o realitate legală că Timișoara are un primar legitim ales. Și este în regulă să nu accepte asta, dar ați aruncat acest proiect în acest pretind vid de legitimitate. Nu este vorba despre transparență, ci despre un război politic penibil al unor persoane care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegerile. Lăsați ipocrizia și apucați-vă să faceți treabă pentru timișoreni”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei, într-un comunicat de presă remis Main News.

Un alt consilier local al USR PLUS, Rodica Militaru, arată că aleșii au trecut prin procedura de validare a candidaturii, inițial făcută de către Biroul Electoral Central, iar ulterior de către instanța de judecată.

„(…)Una din condițiile ambelor validări fiind să avem domiciliul în UAT-ul unde am candidat/am fost aleși”, a precizat Rodica Militaru.

Consilierul afirmă, în legătură cu domiciliul lui Dominic Fritz, că instanța a constatat că primarul are reședința în Timișoara, fiind îndeplinit, astfel, criteriul de reședință sau domiciliu.

Secretarul General al Primăriei Municipiului Timișoara a anunțat că hotărârea excede cadrul legal, nu a fost avizat și nici contrasemnat de Secretarul General, din această cauză fiind susceptibil de contestare a legalității, cel puțin din motive de procedură”, potrivit comunicatului transmis de USR PLUS.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW