USR-PLUS: Dan Barna, ținta unei campanii online de defăimare. PSD, suspectat că ar fi în spate
Alianța USR-PLUS susține că Dan Barna, candidatul la prezidențiale, este ținta unei campanii onlinde de defăimare. Mai mult, Alianța transmite că USR-PLUS a fost ținta unei campanii de fake news și în timpul alegerilor europarlamentare.
Alianța USR PLUS a descoperit 13 site-uri și pagini de Facebook care ar distribui știri false despre Dan Barna.
„Candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, ținta unei campanii online de defăimare. Dosarul a ajuns la Facebook Europa
Alianța USR PLUS a identificat o rețea de 13 site-uri și pagini de Facebook folosite pentru a distribui știri false despre Dan Barna, candidatul Alianței la alegerile prezidențiale. Cătălin Drulă, coordonatorul național al campaniei USR PLUS pentru alegerile prezidențiale, a organizat, marți, o conferință de presă pe tema știrilor false și demersurile realizate pentru a stopa fenomenul din mediul online”, transmite USR-PLUS, printr-un comunicat de presă.
Site-urile și paginile de Facebook identificate de cei de la USR-PLUS sunt: Guvernare.net, Ciuma Roșie, Info 360, Informează-te, iqȘtiri, Litere.net, Politice.net, Râsu Plânsu, România Politică, România Puternică, Salvăm România, Știri Financiare, Știri Politice.
Potrivit lor, acestea au investit în reclame sponsorizate.
„În ultimele patru săptămâni, Alianța USR PLUS și candidatul Alianței la Președinție, Dan Barna, au fost țintele unei campanii coordonate, mascate de defăimare, în mediul online, în special pe Facebook. Această campanie se desfășoară prin intermediul unei rețele de pagini de Facebook false, create în mod deliberat astfel încât să inducă în eroare publicul că ar fi vorba despre portaluri de știri, dar care, în realitate, promovează mesaje negative despre Dan Barna și Alianța USR PLUS. Până în acest moment am identificat 13 pagini care în ultimele șapte luni au investit peste 200.000 de lei, aproximativ 40.000 de euro, pentru a promova postări sponsorizate împotriva lui Dan Barna și a Alianței USR PLUS. Suma s-a dublat în ultima săptămână. Rețeaua a început să funcționeze în lunile iulie și august. A publicat peste 1.000 de postări și a generat peste 100 de milioane de afișări, cu audiențe care depășesc frecvent un milion de utilizatori Facebook”, a declarat deputatul Cătălin Drulă, coordonatorul campaniei Alianței, din partea USR, pentru alegerile prezidențiale.
Alianța mai spune că USR-PLUS a fost ținta unei campanii de fake news și în timpul alegerilor europarlamentare.
Potrivit acestora, în acea perioadă au fost închise mai multe pagini, conturi false și grupuri asimilate PSD.
„Administratorii a două dintre paginile mașinăriei de propagandă, Litere.net și Politice.net, au beneficiat în campania de la europarlamentare, așa cum au arătat investigațiile jurnalistice, de contracte din partea PSD în valoare de 850.000 de lei”, potrivit comunicatului.
„Nu știm dacă banii folosiți pentru această campanie negativă mascată vin din surse publice, surse private sau surse externe. Desigur, avem bănuielile noastre cu privire la cine este în spatele acestei campanii. Știm că la alegerile europarlamentare, PSD a folosit boți și ferme de servere pentru a genera în mod artificial comentarii pe Facebook. Aceste informații apar în dosarul de la DNA al fostului trezorier PSD, Mihai Drăghici. De asemenea, în urma anchetelor din presă, inclusiv cele realizate de jurnaliștii de la Pressone, știm că cel puțin trei dintre paginile de Facebook implicate în această campanie sunt administrate de o companie care a primit sute de mii de lei de la PSD în campania de la europarlamentare”, a subliniat deputatul Cătălin Drulă în conferința de presă.
USR-PLUS bănuiește PSD că ar fi în spatele campaniei de fake news
Alianța USR PLUS solicită premierului Viorica Dăncilă și Partidului Social Democrat:
– Să recunoască public dacă sunt în spatele acestei campanii mascate de fake news și defăimare îndreptate împotriva Alianței USR PLUS și a candidatului Alianței la Președinție.
– Să spună dacă persoanele, firmele și rețelele de pagini false pe care le-au folosit în mod ilegal la alegerile europene sunt în continuare operaționale.
– Să spună dacă pentru aceste operațiuni mascate au folosit fondurile publice din subvenția pe care PSD o primește ca partid parlamentar.
Alianța USR PLUS mai cere AEP „să investigheze contractele de publicitate electorală ale PSD pentru a determina dacă banii folosiți pentru alimentarea acestei rețele încalcă sau nu legea finanțării partidelor politice”.
În același timp, Alianța solicită Parchetului General să investigheze dacă sursele de finanțare pentru funcționarea acestei rețele sunt surse interne sau externe, surse care ar putea afecta organizarea și rezultatele alegerilor prezidențiale din România.
Dosarul, trimis către Facebook Europa
Deputatul Cătălin Drulă a trimis dosarul, în această dimineață, către Facebook Europa. Dragoș Tudorache și Ramona Strugariu, europarlamentari ai Alianței USR PLUS și membrii în comisia LIBE din Parlamentul European, vor cere o întâlnire cu reprezentanțiii Facebook Europa.
După întâlnire, europarlamentarii vor face o sesizare către Comisia Europeană „pentru a ridica problema transparenței finanțării politice în comunicarea digitală”.
sursa foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/usr-plus-dan-barna-tinta-unei-campanii-online-de-defaimare-psd-suspectat-ca-ar-fi-in-spate/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/usr-plus-dan-barna-tinta-unei-campanii-online-de-defaimare-psd-suspectat-ca-ar-fi-in-spate/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/usr-plus-dan-barna-tinta-unei-campanii-online-de-defaimare-psd-suspectat-ca-ar-fi-in-spate/ […]