JustitiePoliticStirile zilei

USR depune plângere penală în cazul voturilor PSD pentru Simion și Georgescu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la Parchetul general împotriva lui Marcel Ciolacu, premier și președinte al PSD, și a lui Alfred Simonis, președinte CJ Timiș și președinte al PSD Timiș, în cazul voturilor PSD, la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, care ar fi fost transferate către George Simion și Călin Georgescu.

„Am văzut cu toții înregistrarea cu domnii Ciolacu și Simonis, în care cel de-al doilea admite că «toți i-am dat», iar primul confirmă, spunând că nu a împiedicat acest lucru. Deci toți șefii de filiale din PSD au avut consemn să direcționeze voturi către George Simion și, dacă ne luăm și după declarațiile primarilor din Neamț și alte județe, către Călin Georgescu. Or, astea sunt fapte penale extrem de grave, care pot fi pedepsite cu închisoarea. Am depus sesizare pentru că din 3 ianuarie până astăzi, nici Parchetul General, nici DNA nu s-au autosesizat cu privire la aceste mărturii. Procurorii trebuie să-și facă treaba pe acest subiect, la fel ca în cazul zborurilor private ale premierului Ciolacu, care se jura, inițial, că nu a fost cu niciun jet de lux, apoi a fost, dar nu la Monaco și Nisa, apoi au apărut copiile după facturi și așa mai departe”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu.

În sesizarea depusă sunt invocate infracțiuni din Codul penal și din Legea 78/2000: coruperea alegătorilor, folosirea influenței și a autorității în scopul obținerii pentru altul a unor foloase necuvenite, împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

„Am cerut să fie audiați președinții filialelor PSD și să se facă percheziții informatice, pentru că ar fi circulat pe grupurile de WhatsApp îndemnul de a se direcționa, în mod ilegal, voturi către cei doi candidați extremiști. Din 3 ianuarie avem și dovada, mărturia publică a celor doi lideri PSD că au încălcat legea, că au organizat una dintre cele mai mari fraude, după lovitura de stat dată de Curtea Constituțională prin decizia de anulare a alegerilor”, adaugă deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Reamintim că, potrivit Codului penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Ciolacu: „A fost o glumă”

Marcel Ciolacu a negat luni că unii dintre social-democrați l-ar fi votat pe George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale pentru a-l ajuta pe candidatul AUR să intre în turul al doilea.

„Cred că a fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permiți să mai faci şi glume”, a spus Ciolacu după şedinţa de luni a conducerii PSD, întrebat de jurnaliști despre acel videoclip în care Alfred Simonis spune că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR.

Întrebat dacă este „ferm convins” că nu au plecat voturi de la PSD către AUR, Ciolacu a răspuns: „Nu sunt ferm convins de nimic. Eu v-am zis că pe TikTok, cu domnul Simonis, a fost o glumă. Pe TikTok, îţi mai permiţi să faci şi glume. Sunt om, chiar dacă sunt persoană publică, mai putem face şi o glumă. Deci, a fost o glumă”.

Un plan anunțat înainte de alegeri

Ideea direcționării de voturi a început să fie vehiculată în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Primul care a vorbit public a fost deputatul PNL Alexandru Muraru, cel care a susținut ar exista un plan prin care 20 de voturi ar urma să fie transferate către George Simion, care la momentul respectiv era considerat un contracandidat mai accesibil pentru Ciolacu în turul al doilea.

„PSD a lansat strategia ‘Planul Hrebenciuc’, adică mutarea a 10-20 de voturi/secție către George Simion. Există informații credibile că PSD va gira voturi către Simion la alegerile prezidențiale din acest an, după modelul din anul 2000, când candidatul PRM a fost împins în turul al doilea pentru a facilita victoria lui Iliescu. Sunt aproape 19.000 mii de secții de votare în România iar 20 de voturi pe secție de votare pentru candidatul AUR, girate numai de PSD, însumează 380.000 de voturi. De ce cred în acest scenariu? Pentru că singura variantă în care Marcel Ciolacu ar ieși președinte în turul al doilea este doar în cazul unei confruntări cu George Simion. Toate sondajele arată acest lucru. Un rol foarte important în noul „plan Hrebenciuc” îl are Victor Ponta, care este în continuare unul din canalele principale de comunicare PSD – AUR și văzut în multiple instanțe la masă cu Simion”, a susținut Alexandru Muraru.

Ulterior și Gigi Becali a dezvăluit că a fost contactat de către fostul „strateg” al PSD, Viorel Hrebenciuc, care i-a propus să îl ajute pe George Simion pentru ca liderul AUR să intre în turul 2.

„Eu am vorbit si cu Hrebenciuc. Si mi-a zis: Mai nea Gigi, haide sa îl băgăm pe Simion în turul 2. Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo luna jumate. Hrebenciuc este prietenul meu. A rămas singurul prieten adevarat din toți, e un mare caracter. I-am zis „Dar după aia în turul doi să nu vă apucați să îl atacati pe Simion. Să îi lăsăm să se bată, să vedem cine e mai puternic”. A zis o sa îl bata mar, pentru ca Ciolacu nu e politician, e si el un băiat pe acolo”, a declarat Becali la Realitatea Plus.

Simonis a recunoscut blatul PSD

Îmediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, în urma căruia Ciolacu a ratat intrarea în turul al doilea, în spațiul public a început să se vehiculeze ideea că PSD ar fi direcționat voturi pentru George Simion, dar și pentru Călin Georgescu. Inițial, social-democrații au negat, însă într-un video publicat pe canalul de TikTok al premierului, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a recunoscut că au fost direcționate voturi către liderul AUR.

„Îți amintești când spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion, pentru că nu eram siguri că ajungem în turul doi? Să știi că toți i-am dat,” i-a spus Simonis liderului PSD.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Articole Recomandate

Back to top button