Tuesday, May 28, 2024
Jurnalism corect


USR vrea modificări în proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 27 ianuarie 2020 Etichete: , , , , ,

Uniunea Salvați România solicită Guvernului să facă mai multe modificări asupra proiectului de lege pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Acest amendament depus de USR vizează eliminarea cerinței de a avea viză de flotant mai veche de 90 de zile pentru a putea vota.

Un prim amendament USR prevede eliminarea condiției de a avea o viză de flotant mai veche de 90 de zile pentru a vota în localitatea de reședință. O astfel de restricție nu poate fi justificată de fenomenul „turismului electoral” în condițiile în care sistemul electronic de verificare exclude votul multiplu, iar principalul efect al măsurii va fi că un număr foarte mare de cetățeni – studenți, tineri în general – nu vor putea vota la alegerile locale. În plus, norma propusă reprezintă o restricție bazată pe o presupusă rea-credință a alegătorului, care golește de conținut dreptul fundamental de a alege. Cetățenii care intră sub incidența normei vor fi reprezentați într-o localitate în care nu mai locuiesc și pentru care alegerea aleșilor locali nu mai prezintă interes”, potrivit comunicatului USR.

Totodată, USR cere printr-un alt amendament alegerea președintelui de consiliu județean în două tururi de scrutin. Potrivit acestora, în urma acestui proces președinții de CJ aleși devin cu adevărat reprezentativi, pentru că vor avea susținere mai mare din partea cetățenilor.

De asemenea, USR cere revenirea la alegerea președintelui de consiliu județean în două tururi de scrutin. Astfel, se creează un proces în urma căruia președinții de CJ aleși devin cu adevărat reprezentativi, deoarece ar avea susținerea a mai mult de jumătate dintre votanții activi ai respectivei comunități și, prin urmare, ar dobândi legitimitatea democratică ce le permite să ia decizii în numele întregii comunități. Alegerea președinților de CJ în două tururi de scrutin este legal posibilă, chiar dacă a rămas mai puțin de un an până la alegeri, întrucât Comisia de la Veneția și Curtea Constituțională permit acest lucru dacă modificările aduse legii electorale lărgesc și nu restrâng drepturile electorale înscrise în Constituție”, potrivit sursei citate.

În plus, USR mai solicită reducerea numărului de semnături pentru depunerea candidaților pentru alegerile locale, la 0,5% de la 1%.

Tot printr-un amendament, USR solicită reducerea numărului de semnături pentru depunerea candidaturilor la locale. Concret, în loc să fie minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși, așa cum prevede legea în vigoare, să fie minimum 0,5%”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW