Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Comisia de la Veneția, sesizată în legătură cu Legile Justiției

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 14 septembrie 2022 Etichete: , , , , , ,

USR a anunțat miercuri, 14 septembrie, că a trimis proiectele Legilor Justiției la Comisia de la Veneția, prin intermediul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), după ce fostul ministru Stelian Ion l-a acuzat pe Cătălin Predoiu că nu a sesizat forul internațional înainte de dezbaterea parlamentară. Ministrul Justiției a precizat că „nu mai e omenește timp” pentru sesizarea forului și a acuzat că dezbaterea este „politizată”.

Miercuri are loc ședința Comisiei speciale parlamentare pentru examinarea legilor din domeniul justiției, unde sunt analizate amendamentele depuse de partide la proiectele celor 3 legi: organizarea judiciară, statutul judecătorilor și procurorilor și statutul Consiliului Superior al Magistraturii. Detalii aici.

În timpul dezbaterilor, Stelian Ion a anunțat că USR a trimis proiectele Legilor Justiției la Comisia de la Veneția, prin intermediul APCE.

Nu avem de-a face cu o monitorizare obișnuită, e făcută la cererea expresă a noastră, se referă la toate cele 3 legi, am trimis o analiză amplă”, a precizat deputatul USR.

Sesizarea a fost făcută la solicitarea președintelui grupului ALDE din APCE, Iulian Bulai, iar USR cere coaliției să nu voteze proiectele Legilor Justiției fără avizul Comisiei de la Veneția.

În replică, ministrul Justiției a precizat că proiectele trebuiau trimise Comisiei de la Veneția „acum un an de zile”, în timpul guvernării USR-PNL-UDMR, făcând aluzie la mandatul lui Stelian Ion.

Suntem în întârziere cu procesul de adoptare al acestor legi, cu Mecanismul de Cooperare și Verificare, pentru că s-a dormit un an de zile în Ministerul Justiției(…)S-au trimis 2 întrebări pe câteva articole, nu o sesizare pe întreg proiectul. Avem alte griji, să salvăm anul ăsta”, a precizat Cătălin Predoiu.

Predoiu susține că „este nedrept, incorect și ipocrit să se reproșeze Guvernului că nu mai sesizează” forul internațional.

Am explicat Comisiei Europene, fiind calendarul cuvenit, e nevoie de aceste Legi. Și cu state membre care așteaptă rezultate tangibile, inclusiv prin adoptarea Legii într-o formă substanțial funcțională pentru sistemul judiciar. Pe acest calendar nu mai e omenește timp”, a adăugat ministrul Justiției.

Totodată, Cătălin Predoiu a acuzat că dezbaterea asupra celor trei proiecte este „politizată”, făcând aluzie la mai multe critici venite inclusiv din tabăra USR.

Când ne critică unii în legătură cu o propunere din proiect, ceilalți ne susțin. Asta e situația. Dar să politizezi subiectul și să faci propagandă în mod direct e altă chestiune, nu am vrut să achiesăm prin polemică și nu o fac nici acum. Doar spun lucrurilor pe nume”, a transmis ministrul Justiției.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, a transmis, ulterior, că raportul de țară al României a primit aviz pozitiv din partea Comisiei de Monitorizare din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Este apreciat proiectul de desființare a SIIJ, care este calificat drept un pas important. Raportul notează și progresele semnificative realizate de România în lupta anticorupție și în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și drepturilor minorităților. În ceea ce privește protecția minorităților naționale este menționat chiar că România poate fi considerat unul dintre exemplele europene de bune practici”, a scris Ionuț Stroe, pe Facebook.

Liberalul a menționat că solicitarea opiniei Comisiei de la Veneția a fost decisă de Comisia de Monitorizare.

Încă din 2017, am colaborat activ cu această instituție pe legile justiției și îi apreciez rolul de partener și sprijinul pentru democrație și stat de drept la nivelul fiecărei țări membre. În redactarea noului pachet de legi, ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu, a luat în calcul și a implementat toate opiniile anterioare ale Comisiei de la Veneția și recomandările din MCV”, susține purtătorul de cuvânt al PNL.

Comentarii


  • Wow, incredible blog structure! How long have you ever been blogging for?
    you make running a blog look easy. The whole look of your site is magnificent, as well
    as the content material! You can see similar here e-commerce

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW