Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


USR a atacat la CCR legea bugetului de stat pe 2022 UPDATE

By Diochetanu Andreea , in Politic Stirile zilei , at 24 decembrie 2021

UPDATE CCR va dezbate sesizarea pe buget depusă de USR pe 29 decembrie.

Știrea inițială

Uniunea Salvaţi România (USR) a atacat vineri, 24 decembrie, la Curtea Constituţională a României (CCR), legea bugetului de stat pentru anul 2022, după cum a anunțat formațiunea într-o postare pe Facebook. 

„USR tocmai a depus la CCR sesizarea privind legea bugetului pentru 2022. Acest buget încalcă un principiu important din Constituție: egalitatea în fața legii. Comunități întregi din România nu au primit niciun leu de la buget și sunt pedepsite de domnii Ciolacu și Cîțu pentru că nu au votat PSD sau PNL. Nu vom accepta asta!”, a precizat partidul condus de Dacian Cioloș în postarea din mediul online.

Între altele, conform News.ro, USR invocă în sesizarea depusă la Curtea Constituțională încălcarea prevederilor constituţionale privind:

1) Egalitatea în faţa legii, prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fara aplicarea mecanismelor si algoritmului de alocare prevazute in Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.

2) Dreptul la invăţătura, prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local si judetean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei nationale nr. 1/2011.

3) Principiul legalităţii, prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii (PPU-SL).

4) Principiul bicameralismului, prin adoptarea in sedinta reunita a unui amendament care eludeaza Legii nr. 334/2006 privind finantarea partidelor politice, lege organica ce nu poate fi modificata si completata decat separat, mai întâi de către Senat (camera de reflectie) si apoi de către Camera Deputatilor (camera decizionala).

5) Principiul calităţii legii, prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi.

Barna: Buget „al clientelismului și iresponsabilității”

Dan Barna, vicepreședinte USR, a anunțat încă de joi, 23 decembrie, că formațiunea din care face parte va ataca la Curtea Constituțională a României (CCR) bugetul de stat pe 2022, motivând că este un buget „al clientelismului și iresponsabilității”.

Dan Barna a criticat faptul că primarii USR au fost ignorați de coaliția de guvernarea și, prin urmare, „sunt pedepsiți cetățenii care au votat cu USR”.

„USR va ataca acest buget la Curtea Constituțională, pentru că este un buget al clientelismului și iresponsabilității. Sunt în acest buget porcării de nedescris pentru ceea ce înseamnă democrația într-un stat european. Este de neacceptat ca cetățenii României, cei care au votat USR din comunitățile cu primari USR, să nu se regăsească în acest buget, așa cum este de neacceptat ca un partid precum PPUSL, un partid neparlamentar, să fie finanțat de către acest buget printr-o șmecherie a PSD și PNL, tocmai pentru că sunt clienții lor politici.

Este de neacceptat ca bugetul României să fie folosit ca o pradă de război. Acest buget este construit în această logică. Dacă ne uităm la cele două zile de dezbateri, vedem că amendamentele extremiștilor, celor de la AUR, au fost acceptate la buget și niciun amendament al USR nu se află între cele acceptate de majoritate în cadrul bugetului”, a declarat Dan Barna joi, 23 decembrie, la scurt timp după ce plenul Parlamentului a aprobat proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022.

Context

Plenul Parlamentului a adoptat joi, 23 decembrie, proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022.

La proiectul legii bugetului de stat s-au înregistrat 294 voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”, iar pentru cel al asigurărilor sociale de stat au fost 291 voturi „pentru” şi 119 „împotrivă”, conform Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă declara miercuri, 22 decembrie, că bugetul pe 2022 este unul echilibrat, responsabil și realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanțare și să consolideze economia pe termen mediu și lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană.

Acum, proiectele vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW