Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ursula von der Leyen a cerut Ucrainei să accelereze implementarea reformelor anticorupţie

By Ana Teșcan , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 1 iulie 2022

Președintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a cerut guvernului ucrainean să accelereze implementarea reformelor anticorupție, după ce țara a primit aviz pozitiv pentru candidatura la Uniunea Europeană (UE), într-un discurs adresat parlamentului Ucrainei vineri, 1 iulie, citat de cotidianul Le Monde. Totodată, șefa CE a asigurat țara vecină de sprijinul statelor membre pe drumul către aderare.  

Ursula von der Leyen a lăudat reformele implementate deja şi instituţiile fondate de Ucraina pentru a lupta împotriva corupției.

„Dar acum aceste instituţii au nevoie de mijloace de acţiune şi de oamenii potriviţi în poziţii de responsabilitate”, a transmis șefa CE.

Von der Leyen a salutat Ucraina pentru că este singurul membru al UE din Europa de Est care a adoptat o lege menită să anuleze influența oligarhilor asupra economiei.

„Acum trebuie să vă concentrați asupra punerii în aplicare a acestei legi într-o manieră solidă din punct de vedere legal”, a mai precizat oficialul european. 

Totodată, a cerut Kievului implementarea unui organism independent de reglementare a mass-media, care să proteje presa liberă. 

Săptămâna viitoare, von der Leyen se va alătura liderilor internaționali și ucraineni în Elveția la o conferință, pentru a strânge fonduri și a face planuri de reconstrucție a Ucrainei după război, potrivit sursei citate. 

Context

Ucraina a primit, la mijlocul lunii iunie, aviz pozitiv de la CE pentru candidatura la Uniunea Europeană.

Ucraina are o democrație parlamentară robustă, are o administrație publică ce funcționează și care ține țara in funcțiune pe timpul războiului(…)Ucraina are o societate civilă vibrantă, sistem electoral echitabil și liber (…) În privința statului de drept, Ucraina a progresat (…) În privința corupției, Ucraina a făcut pași mari, a creat instituții anticorupție”, a declarat Ursula von der Leyen, în timpul unei conferințe de presă susținută la momentul respectiv.

CE a precizat, în schimb, că Ucraina mai are de parcurs anumiți pași, care vor fi monitorizați îndeaproape de forul european, precum:

  • Să reglementeze procedurile de selecție a judecătorilor la Curtea Constituțională;
  • Să întărească lupta anti-corupție, în special la nivel înalt;
  • Să asigure o legislație eficientă împotriva spălării banilor;
  • Să reformeze instituțiile care aplică legea;
  • Să  limiteze influența excesivă a oligarhilor în economie, politică și spațiul public;
  • Să adopte o lege a mass-mediei, prin care să o alinieze cu legislația europeană;
  • Să finalizeze cadrul legal pentru minoritățile naționale;

Odată ce Comisia Europeană a dat undă verde pentru ca Ucraina să obțină statutul de țara candidată la UE, acest lucru va trebui validat în unanimitate de șefii celor 27 de state membre, ce formează Consiliul European.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *