Friday, June 14, 2024
Jurnalism corect


Urnă mobilă pentru alegătorii netransportabili, la alegerile din 9 iunie. Cum se face cererea pentru urna mobilă

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 3 iunie 2024

Alegătorii netransportabili, care nu pot ajunge fizic la secția de votare pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, au opțiunea de a vota folosind urna mobilă. Pentru a beneficia de această facilitate, alegătorii trebuie să depună o cerere și să prezinte o dovadă a motivului care le împiedică deplasarea, potrivit Digi24

Prin Hotărârea 65 a Biroului Electroal Central din 26 aprilie, alegătorul care, din motive obiective, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizată în țară, denumit în continuare alegător netransportabil, poate depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, denumite în continuare alegerile europarlamentare, pentru alegerile pentru autoritățile administrației publice locale, denumite în continuare alegerile locale, şi/sau pentru ambele alegeri organizate în data de 9 iunie 2024, în condițiile prezentei legii şi ale prezentei hotărâri.

În categotia alegătorilor netransportabili se încadrează:

– alegătorii care nu se pot deplasa din cauză de boală sau invaliditate;

– alegătorii internați într-o unitate sanitară publică sau privată, într-un cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private;

– persoanele reţinute, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă;

– persoanele asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu;

– persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale.

Cererile pentru votul cu urna mobilă pot fi depuse fie electronic, fie fizic, prin intermediul oricărei persoane.

Aceste cereri trebuie să fie datate și semnate olograf de către alegătorul care solicită urna mobilă și trebuie să includă obligatoriu: numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, adresa imobilului unde se solicită deplasarea urnei mobile, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon, precum și scrutinul/scrutinele la care alegătorul dorește să voteze.

Cererile de vot prin intermediul urnei speciale trebuie să fie însoțite de copii ale unor documente care demonstrează că alegătorul nu se poate deplasa la secția de votare.

„Din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilității alegătorului de a se autodeplasa la sediul secției de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma «persoană netransportabilă». Nu este obligatorie prezentarea unei adeverințe medicale eliberată de către medicul de familie al alegătorului.”

Cererile pentru urna specială pot fi depuse la biroul electoral al secției de votare, inclusiv în ziua votării.

Cererile de vot prin intermediul urnei speciale însoțite de copiile actelor din care rezultă situația de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil, pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane sau prin e-mail, la biroul electoral de circumscripție comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului București, după caz, în perioada 27 mai – 7 iunie 2024.

Hotărârea BEC conține în anexă și modelul cererii care trebuie completată pentru a putea vota cu urna mobilă.

 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW