Friday, December 2, 2022
Jurnalism corect


Unul din pacienții infectați cu coronavirus lucrează în Ministerul de Interne / Anchetă epidemiologică la Spitalul MAI

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 10 martie 2020 Etichete: ,

Bărbatul în vârstă de 60 de ani din București depistat, luni, cu Covid-19, este ofițer în rezervă al Ministerului Afacerilor Interne. Pacientul a revenit recent din Italia, a stat inițial în izolare, după care a fost internat la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota din Capitală. După mai multe simptome severe, bărbatul a fost testat pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv. 

Pe data de cinci martie, bărbatul s-a internat la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota din București având o simptomatologie total diferită față de definiția de caz a coronavirusului.

La scurt timp după internare, pacientul a prezentat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă. Bărbatului i-au fost recoltate, luni, probe, rezultatul testului pentru Covid-19 fiind pozitiv.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani a stat internat în spital cinci zile fără ca nimeni să știe că este purtător de coronavirus.  În acest moment starea de sănătate a a acestuia este bună.

Pacientul susține că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a afirmat, luni, că acesta a călătorit în Italia.

Având în vedere că pacientul a stat mai multe zile internat fără ca medicii să știe că are coronavirus, la nivelul Spitalului de Urgență Dimitrie Gerota din București a fost declanșată o anchetă epidemiologică.

De asemenea, a fost restricționat accesul în unitatea medicală, dar și ieșirea persoanelor internate. Urmează ca toate persoanele care au luat contact cu pacientul de 60 de ani să fie testate pentru prezența coronavirusului.

Personalul medical care a lucrat în spital în perioada în care bărbatul a fost internat vor rămâne în izolare la domiciliu.

Bărbatul urmează să fie transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din București.

În ceea ce privește situația femeii de 73 de ani din Buzău, depistată luni cu coronavirus, pacienta a sunat ieri la 112 acuzând stare febrilă, greață și disconfort digestiv.

Femeia a luată de acasă cu izoleta și dusă la Spitalul Județean de Urgență, unde a fost și internată. Pacienta a fost testată inițial pentru gripă, rezultatul fiind negativ.  Rezultatul testului pentru coronavirus a ieșit pozitiv.

Aceasta a revenit în țară din regiunea Rimini (Italia), pe doi martie. dată la care respectiva regiune era considerată neafectată.

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 17 pe teritoriul României. Luni seara au fost confirmate alte două noi cazuri.

sursa foto: Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW