Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Uniunea Europeană și Parlamentul European au căzut de acord în ceea ce privește normele de azil și sistemul de migrație

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 20 decembrie 2023 Etichete: , , , , ,

Uniunea Europeană și Parlamentul European au căzut de acord, miercuri, în ceea ce privește normele de azil și migrație. Problematica a fost abordată în cadrul unei ample reforme, menite să împartă costurile de găzduire a migranților și refugiaților și să limiteze numărul de persoane care intră în UE, după ani întregi de discuții privind revizuirea normelor în materie de azil, potrivit Al Jazeera.

În urma unei intense sesiuni de negocieri pe parcursul nopții, reprezentanții din statele membre ale UE, Parlamentul European și Comisia Europeană „au ajuns la un acord cu privire la elementele politice esențiale”, ale Pactului privind migrația și azilul, a subliniat președinția spaniolă a UE printr-o declarație oficială.

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a salutat reușita pe X: „20 decembrie 2023 va rămâne în istorie.

UE a ajuns la un acord istoric cu privire la un nou set de norme de gestionare a migrației și azilului”.

Migrația este o provocare europeană comună – decizia de astăzi ne va permite să o gestionăm împreună”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Reforma include o verificare mai rapidă a sosirilor neregulamentare, crearea de centre de detenție la froniteră, expulzarea accelerată a solicitanților de azil respinși și un mecanism de solidaritate pentru a reduce presiunea asupra țărilor din sud care se confruntă cu fluxuri mari de migranți.

Acordul, criticat de organizațiile de caritate

Organizațiile de caritate care ajută migranții și refugiații, Amnesty International, Oxfam, Caritas sau Salvați Copiii, au criticat pactul, afirmând într-o scrisoare deschisă că pachetul de legi va „reflecta abordările eșuate din trecut și va agrava consecințele acestora”.

Amnesty International a declarat că acordul este „conceput pentru a îngreuna accesul oamenilor la siguranță”, potrvit sursei citate.

Acordul mai trebuie să fie aprobat oficial de Consiliul European format din cele 27 de națiuni membre și de Parlamentul European, înainte de a intra în legislația în vigoare, probabil din 2024.

Sursă foto: Pixabay

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW