Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


UNCJR: Modificarea legislației electorale de către Guvernul Orban este abuzivă și urmărește doar un interes politic de grup

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 30 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) susține că modificarea legislației electorale de către Guvernul României este „abuzivă” și „urmărește doar un interes politic de grup, efectul scontat fiind acela de manipulare a electoratului în favoarea PNL”.

„Atragem atenția, într-un mod extrem de serios, că modificarea legislației electorale în luna februarie 2020 este profund inoportună, nelegală și neconstituțională”, susțin reprezentanții UNCJR.

Potrivit sursei citate, în propunerea de ordonanță de urgență de guvern formulată de liberali, se desconsideră dreptul alegătorilor de a vota în mod direct președintele consiliului județean „adică li se refuză dreptul cetățenilor de a decide, direct, cine va gestiona administrația publică județeană”.

„În contextul modificărilor legislative,  posibilitatea schimbării oricând a președintelui consiliului județean va face ca strategiile implementate de conducatorul administrației județene să fie lipsite de substanță și sustinere.

Din punct de vedere politic abordarea actuală este  complet nedemocratică şi deschide drumul unui val imens de corupţie asupra modului în care va fi ales preşedintele de Consiliu Judeţean.

Preşedintele ales de consilieri va fi rezultatul unor tranzactii de tip mafiot care pot implica sume de bani sau susținerea unor interese financiare care vor fi date în scopul atragerii consilierilor pentru crearea unei majorități capabile să-l aleagă pe preşedintele consiliului județean.

De asemenea, conducerea națională a partidelor va avea deschisă calea pentru schimbarea unui președinte de consiliu județean devenit indezirabil, chiar și la 3 luni

putând impune alegerea unui alt președinte care să răspundă prioritar intereselor sau comenzilor politice și nu interesului public!

Ori, în urma votului uninominal, direct, președintele consiliului județean poate fi eliberat din funcție doar prin mecanisme democratice, doar de cei care l-au ales, prin referendum!”, se mai arată în sursa citată.

Totodată, UNCJR atrage atenția că demersul politic anunțat de Guvernul Orban „încalcă flagrant prevederile legale în vigoare, în special Constituția României și are ca scop vicierea, în mod profund, a alegerii președinților de consilii județene”.

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România solicită Guvernului României că, pentru consolidarea democrației în România, „nu a unui grup politic aflat la putere”, să nu adopte OUG prin care președinții de consilii județene sunt aleși din rândul consilierilor județeni și nu direct.

Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *