Un vaccin pentru COVID-19 ar putea fi gata în septembrie / Joi vor începe testele pe oameni
Testele pe oameni ale unui potențial vaccin contra coronavirusului dezvoltat la Universitatea Oxford urmează să înceapă joi, a anunțat secretarul pentru sănătate din Regatul Unit, Matt Hancock, citat de BBC.
„Echipa a accelerat procesul de încercări, lucrând cu autoritatea de reglementare MHRA (Agenția de reglementare a medicamentelor și a sănătății), care au fost geniale. Drept urmare, pot anunța că vaccinul din proiectul Oxford va fi testat la oameni începând de joi”.
Profesorul de vaccinologie de la Universitatea din Oxford, Sarah Gilbert, a declarat că inocularea dezvoltată de echipa ei ar putea fi gata de utilizare în luna septembrie.
Vorbind la conferința de presă zilnică din 10 Downing Street, Hancock a anunțat că vor fi oferite 20 de milioane de lire sterline echipei de la Oxford pentru finanțarea studiilor clinice, iar 22,5 milioane de lire sterline pentru cercetătorii de la Imperial College London.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin