Un ucrainean a vrut să intre în România cu 1.200 de pistoale FOTO
Un ucrainean în vârstă de 54 de ani a încercat să intre în țară cu 1.200 de pistoale, despre care a declarat că sunt pistoale cu gaz. Polițiștii au avut suspiciuni că fac parte din categoria armelor letale, astfel că acestea vor fi trimise spre expertizare, a transmis Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.
Bărbatul s-a prezentat joi, 30 martie, pentru a intra în țară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, la bordul unui camion.
„Întrucât exista suspiciunea că pistoalele fac parte din categoria armelor letale supuse autorizării, polițiștii de frontieră au însoțit ansamblul rutier în Portul Constanța, iar împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța-Sud au desigilat compartimentul marfă al mijlocului de transport şi să efectueze controlul amănunţit al acestuia”, arată sursa citată.
În urma verificărilor, au fost descoperite 60 de cutii ce conțineau 1.200 pistoale, marca Stalker, calibru 9 mm, care au fost ridicate în vederea expertizării.
Sursa foto: Poliția de Frontieră
Comentarii