Un tramvai a deraiat în Bucureşti după ce a lovit o trotinetă electrică lăsată pe şine
Un tramvai a deraiat în Bucureşti, la intersecţia Bd. Gheorghe Şincai cu Bd. Tineretului, după ce a lovit o trotinetă electrică lăsată pe şine.
„La data de 08.09.2025, în jurul orei 20.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că la intersecţia Bd. Gheorghe Şincai cu Bd. Tineretului a deraiat un tramvai. Din primele verificări, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a condus un tramvai pe Bd. Gheorghe Şincai dinspre Timpuri Noi către Eroii Revoluţiei, iar când a ajuns la intersecţia cu Bd. Tineretului, ar fi acroşat o trotinetă electrică aflată pe linia de tramvai”, a transmis, marţi, Brigada Rutieră a Capitalei.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost îndrumat la Biroul Accidente Uşoare, în vederea întocmirii documentelor.



