Monday, April 19, 2021
Jurnalism corect


Un taximetrist a fost bătut de trei clienți fiindcă ar fi ales un drum mai lung în timpul cursei

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 29 septembrie 2019 Etichete: , , , ,

Un taximetrist de 31 de ani din Timișoara a fost bătut, sâmbătă, de trei clienți nervoși că șoferul ar fi ales un drum mai lung, pentru a încasa mai mulți bani.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 4:30 pe o stradă din Timișoara, unde trei bărbați i-au cerut taximetristului să-i ducă la o adresă, după ce i-a luat din fața unei pizzerii din zona Modern, potrivit presei locale.

Pe drum, între clienți și taximetrist a iscat o discuție aprinsă, iar ajunși la destinație, scandalul a degenerat. Bărbații l-au bătut pe șofer apoi au dispărut.

Bătut, taximetristul a fost preluat de o ambulanță și dus de urgență la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale și investigații.

Potrivit unor surse judiciare, polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe, fiind posibil ca încadrarea să fie schimbată după stabilirea cu exactitate a evenimentelor.

Cei trei bărbați violenți și câțiva martori se află la audieri, iar ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW