Un star al baschetului feminin american, condamnat la 9 ani de închisoare în Rusia. Griner a fost acuzată de „contrabandă cu droguri” / Președintele SUA: Este inacceptabil. Cer să fie eliberată imediat
Brittney Griner, un star al baschetului feminin american, medaliată cu aur la Olimpiadă, a fost condamnată joi, 4 august, la 9 ani de închisoare, după ce, în februarie, a fost arestată pe un aeroport din Moscova pentru că polițiștii au descoperit mai puțin de un gram de ulei de cannabis în bagajul său, relatează CNN. Oficialii americani, inclusiv președintele Joe Biden, au catalogat decizia instanței ruse drept „inacceptabilă”.
Brittney Griner a fost acuzată de contrabandă cu droguri, iar în ultimele luni s-a aflat în custodia autorităților ruse.
Deși a susținut în fața judecătorilor că a fost vorba de o greșeală, întrucât și-a împachetat bagajul în grabă, înainte să plece în Federația Rusă, unde urma să joace la echipa Ekaterinburg, instanța rusă a decis să o condamne la 9 ani de închisoare și să îi aplice o amendă de 1 milion de ruble (16.000 de dolari).
În timpul procesului de joi, Griner și-a cerut scuze și a precizat că nu și-a dorit să încalce legile Federației Ruse.
Judecătoarea care i-a aplicat pedeapsa a spus că a luat în calcul recunoașterea parțială a vinovăției, remușcarea de care a dat dovadă, starea de sănătate și activitățile caritabile la care a participat sportiva.
Avocații starului WNBA au anunțat că vor contesta decizia tribunalului rus și au acuzat instanța că a ignorat dovezile prezentate.
Totodată, în timpul procesului, aceștia au transmis că Griner a consumat cannabis medical doar în Arizona, unde este legal, și doar în timpul vacanțelor, folosind prescripția emisă de medici, întrucât suferea de dureri din cauza accidentărilor.
Oficialii americani au încercat în ultimele luni să o ajute pe sportivă și au negociat cu partea rusă un acord de schimb cu un dealer de armament rus condamnat în SUA, Viktor Bout.
„Astăzi, cetățeanul american Brittney Griner a primit o sentință care ne amintește ceea ce lumea deja știa: Rusia a reținut-o pe Brittney pe nedrept. Este inacceptabil și cer Rusiei să o elibereze imediat, pentru a putea reveni lângă soția sa, persoanele iubite, prieteni și coechipieri”, se arată într-un comunicat emis de președintele SUA, Joe Biden.
Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că Administrația Biden va încerca să îi aducă pe Brittney Griner și pe Paul Whelan, un alt cetățean SUA reținut de autoritățile ruse, „înapoi acasă, cât de curând se poate”.
Sursă foto: Nexta / Twitter
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/un-star-al-baschetului-feminin-american-condamnat-la-9-ani-de-inchisoare-in-rusia-griner-a-fost-acuzata-de-contrabanda-cu-droguri-presedintele-sua-este-inacceptabil-cer-sa-fie/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/un-star-al-baschetului-feminin-american-condamnat-la-9-ani-de-inchisoare-in-rusia-griner-a-fost-acuzata-de-contrabanda-cu-droguri-presedintele-sua-este-inacceptabil-cer-sa-fie/ […]