Un proxenet din Cluj a fost reținut de DNA, după ce a încercat să dea mită anchetatorilor
Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a reținut marți pentru 24 de ore pe un proxenet din Cluj, după ce acesta ar fi încercat să-l mituiască pe ofițerul de poliție care îl ancheta cu 15.000 de euro din care o parte ar fi urmat să ajungă la procurorul pentru a obține clasarea dosarului în care era cercetat.
Comunicatul transmis de DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 octombrie 2020, a unui inculpat, persoană fizică, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și cumpărare de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie – 20 octombrie 2020, inculpatul, față de care era dispusă măsura controlului judiciar într-un dosar penal în care era cercetat pentru proxenetism, ar fi promis ofițerului de poliție care-l ancheta suma de 15.000 euro din care o parte ar fi urmat să ajungă la procuror pentru ca în schimb să obțină soluția clasării în dosarul menționat.
Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/un-proxenet-din-cluj-a-fost-retinut-de-dna-dupa-ce-a-incercat-sa-dea-mita-anchetatorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/un-proxenet-din-cluj-a-fost-retinut-de-dna-dupa-ce-a-incercat-sa-dea-mita-anchetatorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/un-proxenet-din-cluj-a-fost-retinut-de-dna-dupa-ce-a-incercat-sa-dea-mita-anchetatorilor/ […]