Monday, December 2, 2024
Jurnalism corect


Un procuror s-a sinucis la Parchetul General

By Andreea Traicu , in Justitie Stirile zilei , at 26 aprilie 2019 Etichete: , , ,

Un procuror s-a sinucis la sediul Parchetului General. Este vorba despre Ramona Bulcu, fost purtător de cuvânt al instituției. Magistratul a murit, vineri, după ce a căzut de la etajul 5.

Din primele informații, ar fi vorba despre o sinucidere. Surse apropiate magistratului spun că acesta ar fi suferit de depresie.

Poliția Capitalei face cercetarea la fața locului, fiind deschisă o anchetă.

Ramona Bulcu a fost purtător de cuvânt al Parchetului General până în anul 2017, timp de câțiva ani fiind și șef al Biroului de Presă.

Mesajul Parchetului General

       „În cursul zilei de astăzi, 26 aprilie 2019, a încetat din viață colega noastră procurorul Ramona Daniela Bulcu. Evenimentul este cercetat, urmând a se stabili toate împrejurările în care a survenit decesul.
       Colegii din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt alături de familie în aceste momente tragice”, transmite instituția.

Ce spun apropiații procurorului

„Drum lin, Ramona…
Deși ne-am promis ca ne vom vedea după Paste, deși mi-ai povestit despre tine iar eu ti-am povestit despre „luptele” mele pentru viețile altora si despre faptul că nu te voi lăsa si că voi păși alături de tine, tu ai hotarat altceva…”, a scris judecătoarea Mădălina Dârdeci pe Facebook.
„Am aflat cu profunda tristete despre moartea colegei Ramona Bulcu, care s-a sinucis astazi aruncandu-se de la etajul 5 al cladirii Ministerului Public, unde lucra. Am avut privilegiul sa cunosc, a fost o colega profesionista si foarte dedicata, cu care am colaborat excelent. Oamenii ar trebui sa stie ca si  procurorii sunt vulnerabili si ca stresul si epuizarea cauzate de munca pot avea consecinte fatale. Dumnezeu sa o odihneasca in pace!”, este mesajul procurorului Nelu Ciobanu.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW